unnamed

Un nou film de Paolo Genovese: mister în The Place / Localul

Un necunoscut, o cafenea, nevoia de miracole. După succesul pe care comedia „Perfetti sconosciuti / Complet necunoscuți” l-a avut în România, regizorul italian Paolo Genovese revine cu „The Place / Localul”, un film despre cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a obține ceea ce vrem. Inspirat de serialul fantastic „Booth at the End”, „The Place / Localul” intră în cinematografe în 13 iuliedistribuit de Independența Film.

Prezentat în premieră la închiderea Festivalului de film de la Roma (Festa del Cinema di Roma, 2017) și, în mai, în cadrul Festivalului Filmului European 2018, de la București, „The Place / Localul” prezintă un necunoscut misterios care stă în fiecare zi la aceeași masă a aceluiași restaurant, angajându-se să îndeplinească cele mai mari și aproape imposibile dorințe ale celor care se așează la masa lui, cerându-le, în schimb, să îndeplinească sarcini ciudate. Până unde vor merge pentru a obține ceea ce-și doresc?

Toată lumea vrea ceva. Libertate. Frumusețe. Sex. Fericire. Timp. Viață. Vedere. Iertare. Răzbunare. Sau să-l găsească pe Dumnezeu. Fiecare trebuie să dea altceva în loc. Cine stabilește ce este bine și ce este rău? Cine face regulile?

 



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.