FOTO_ValentinaRoman

Voluntari pentru citit: Cu Valentina Roman despre Festivalul NARATIV

 

În anul în care Cărturești a ajuns la majorat, vrem să încurajăm eforturile celor care, la fel ca noi, cred că lumea se poate schimba pornind de la gesturi mici:  facem cadou o carte pentru fiecare 18 ore de voluntariat, program despre care poți afla mai multe aici: blog.carturesti.ro/volundar

Despre voluntari am vorbit în detaliu și cu Valentina Roman, directorul executiv al Asociației Curtea Veche și manager de proiect despre ce înseamnă să fii voluntar pentru promovarea lecturii la Festivalul NARATIV, eveniment care are ca miez încurajarea copiilor cu vârste între 3 și 14 ani, care vor să  descopere magia cititului alături de Nara și Tiv, ghizii aventuroși ai Festivalului. Pentru ca acest mecanism să funcționeze perfect este nevoie de implicarea unor voluntari inimoși.

Care este motivația de a fi voluntar și beneficiile voluntariatului?

Voluntariatul este una dintre cele mai simple metode de a te implica social și de a ajuta la dezvoltarea societății, iar cauza pe care o alegi poate spune multe despre tine.

Eu m-am implicat în activități de voluntariat încă din perioada liceului și m-a ajutat enorm în evoluția profesională și personală. Prin voluntariat ai șansa să cunoști o mulțime de oameni din diferite domenii, să îți dezvolți empatia și abilitățile de comunicare, să înveți cum să relaționezi mai bine cu cei din jurul tău.

De ce Festivalul NARATIV?

Pe site-ul www.narativ.ro este detaliat programul complet care cuprinde peste 50 de activități gratuite prin care vrem să îi ajutăm pe cei mici (re)descopere cititul de plăcere cu ajutorul jocurilor și al cărților apărute la Curtea Veche Publishing. Tot la NARATIV, părinții și profesorii participă la conferințe prin care vor învăța cum să răspundă întrebărilor celor mici prin povești și vor afla noi tehnici de parenting pentru lectură.

Festivalul NARATIV a crescut de la 400 de participanți în 2015 la peste 3000 de participanți în 2017 și acest lucru a fost posibil doar datorită membrilor echipei care s-au implicat cu bucurie și multă responsabilitate. Anul trecut, pentru acest eveniment, Asociația Curtea Veche a primit premiul „Proiectul de voluntariat al anului în domeniul de artă și cultura” în cadrul Galei Naționale a Voluntarilor.

Convinge-mă să devin voluntar la Festivalul NARATIV

Dacă îți plac cărțile și copiii, ai o atitudine pozitivă și ești liber în ultimul weekend din luna noiembrie 2018, dacă crezi în lectura de plăcere și vrei să iei parte la o sărbătoare a cărții și a cititului… atunci ești persoana potrivită pentru a te alătura echipei noastre. Împreună le vom demonstra celor mici că se pot distra citind. In ultimul weekend din noiembrie, poți fi unul dintre ghizii veseli și energici ai festivalului, te poți ocupa de înscrierea participanților, poți ajuta pedagogii la organizarea atelierelor sau poți conduce părinții și profesorii la conferințele de parenting și educație prin lectură. Toți voluntarii la NARATIV primesc o adeverință de voluntariat, un kit de lectură de la Curtea Veche Publishing și, nu în ultimul rând, multă energie pozitivă și întâmplări frumoase de povestit!

De-a lungul timpului am strâns feedback de la voluntarii NARATIV și vă redau câteva declarații ale acestora pentru că vorbesc de la sine:

Ce implică voluntariatul pentru Festivalul NARATIV, lucrul cu copiii și cu părinții?

Voluntariatul la Festivalul NARATIV presupune multe opțiuni, iar fiecare își poate alege rolul potrivit în funcție de experiența sau dorința sa. Cred foarte mult în principiul că ai rezultate acolo unde faci lucrurile care îți plac și de aceea, înainte de a stabili rolurile fiecărui voluntar, discutăm cu aceștia despre ceea ce li se potrivește mai bine. Avem nevoie de voluntari cu responsabilități logistice și administrative, de comunicare directă cu participanții în procesul de înscriere, dar și de voluntari care asistă specialiștii noștri în cadrul atelierelor interactive cu copii. Este foarte important pentru noi ca odată ce am stabilit rolurile cu voluntarii și aceștia își asumă responsabilitățile printr-un contract, să putem conta pe implicarea lor. Însă, din păcate, seriozitatea a devenit o calitate din ce în ce mai rară. Recrutăm întotdeauna mai mulți voluntari decât avem nevoie tocmai pentru că se mai poate întâmpla ca unii dintre ei să mai renunțe pe parcurs.

Cele mai mari impedimente ale voluntarilor țin de interacțiunea și dificultatea de comunicare cu adulții. Sunt părinți care nu rețin la ce ateliere și-au înscris copiii sau întârzie chiar și o oră la atelierul unde și-au anunțat participarea, care își abandonează copiii pe holurile evenimentului pentru a pleca la o terasă cu prietenii, care întrerup desfășurarea atelierelor pentru a își verifica copilul sau chiar părinți care lasă murdărie în urma lor. Sunt persoane care cred că dacă evenimentul este cu participare gratuită, atunci au dreptul de a face orice.  Din păcate, nu toți participanții conștientizează efortul pe care îl depune întreaga echipă de voluntari pentru siguranța și bucuria celor 3000 de copii care vin la eveniment.

Însă, experiențele frumoase sunt cele care rămân. Una dintre cele mai mari bucurii ale acestui proiect este faptul că avem “voluntari-veterani” care au rămas alături de noi încă de la prima ediție și care acum sunt o resursă de îndrumare pentru cei noi veniți. Câți dintre tinerii din ziua de azi și-ar petrece ziua de naștere cărând mobilier dintr-un loc în altul sau urcând scările îndrumând copiii spre sălile cu ateliere în loc să se întâlnească cu gașca de prieteni? Pentru Andrei, voluntar la Festival încă de la prima ediție, ne-am mobilizat cu toții într-o pauză rapidă dintre activități și i-am cântat în cor “La mulți ani”. A fost un moment foarte emoționant pentru noi toți. Eu, ca manager de proiect, mărturisesc sincer că am apreciat foarte mult dăruirea sa de a își face treaba promisă până la capăt, deși sunt covinsă că acasă familia îl aștepta o petrecere împreună cu cei dragi.

Care crezi că-i rolul lecturii în formarea unui copil?

Exista multiple studii care atestă beneficiile lecturii în dezvoltarea celor mici, de la dezvoltarea vocabularului și a imaginației, până la cultivarea gândirii critice și a abilităților de a recționa în diferite situații.

România este în acest moment la coada clasamentului in Uniunea Europeana privind numarul de carti citite pe cap de locuitor (suma medie anuala cheltuita de un roman pe carti este de 5 euro), in vreme ce aproape jumătate dintre adolescenți (42%) au dificultati de intelegere a ceea ce citesc. Conform unui sondaj realizat de Institutul Roman de Studii Sociale si a unui studiu realizat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie, doar 21% dintre romani citesc o carte intr-un an intreg si peste o cincime afirma ca nu citesc deloc carti. Toate aceste date au un efect real in defavoarea generatiilor viitoare daca luam in cosiderare faptul ca indiferent inspre ce meserie s-ar indrepta elevii de astazi (agricultor, sofer, paznic, avocat, medic etc.), bacalaureatul este obligatoriu. Practic, daca acestia nu stiu sa citeasca, nu au nicio sansa la un viitor mai bun, iar dezvoltarea societatii va fi incetinita.

Despre Valentina Roman: Este directorul executiv al Asociației Curtea Veche și are o experiență de 9 ani în managementul de proiecte culturale, cu preponderență dedicate copiilor. Prin intermediul donațiilor de carte din cadrul programului național de lectură „Cărțile Copilăriei” a vizitat peste 200 de localități din mediul rural și organizează Festivalul de lectură pentru copii NARATIV, proiect care a crescut de la 400 de participanți la prima ediție din 2015 până la 3000 de participanți așteptați anul acesta la eveniment.

Despre Festivalul Narativ: Pe 24 și 25 noiembrie 2018, la Colegiul Național „Cantemir Vodă”, cei mici și cei mari își dau din nou întâlnire la cea de-a patra ediție a Festivalului de lectură pentru copii NARATIV, unde vor redescoperi plăcerea cititului alături de Asociația Curtea Veche. Proiectul este realizat cu sprijinul Kaufland România.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.