Zgomotul-lucrurilor-in-cadere

Zgomotul lucrurilor în cădere, de Juan Gabriel Vasquez

Zgomotul-lucrurilor-in-cadereFrica de a ieși din casă. De a muri de moartea altuia. De a te afla în momentul nepotrivit în locul nepotrivit. De a-i vedea pentru ultima dată pe cei dragi. De a-ți trăi viața acolo unde totul a luat-o razna – dintr-o dată și fără vreun anunț prealabil. Frica profundă și constantă cu care înveți să supraviețuiești. Zgomotul lucrurilor în cădere* ilustrează acest sentiment, născut în Columbia în perioada cartelului drogurilor – al lui Pablo Escobar. Este timpul unui război disproporționat, aproape personal, în care un singur om a hotărât ce magistrat, politician sau om incomod trebuie să moară, când și cum. Un moment al regulilor încălcate unilateral, în care numărul victimelor colaterale nu a avut nicio importanță și care a marcat nu doar societatea, în ansamblu, ci și viețile indivizilor săi, luate separat.

Tânăr profesor de Drept, Antonio Yammara îl întâlnește pe Ricardo Laverde, un bărbat enigmatic cu care se împrietenește, dar din cauza căruia va fi la un pas de moarte. Întâmplarea îi afectează viața și relația de familie într-o asemenea măsură încât va fi atras – aproape fără să se poată opune – de misterul poveștii lui Laverde. Yammara se va trezi detectiv în căutare de istorii personale, încercând să înnoade ițele și să înțeleagă “de ce?”. Zgomotul lucrurilor în cădere (El ruido de las cosas al caer, Alfaguara, 2011) îmbină – de-a lungul a trei generații – vieți și întâmplări ce se atrag și se influențează unele pe altele, într-un mozaic de un realism deloc magic: oameni, murind – de morți reale și morți imaginare; o lume pe care credeai că o cunoști, prăbușindu-se; sunete pe care ajungi să le recunoști drept amenințare. Și ultimul zgomot înainte de prăbușire. Este un roman aplaudat atât pentru povestea pe care o spune, cât și pentru tonul său.

Atunci când vorbește, Juan Gabriel Vasquez are o voce gravă și liniștită, care ar fi de ajuns să îți capteze atenția, dar imediat remarci încă ceva: discursul lui este extrem de fluent, chiar și dacă nu folosește limba natală. Vasquez dialoghează cu siguranță și coerență, confirmând precizia pe care o dovedește în scris. În 2013, El ruido… a fost tradus în Statele Unite. În același an, într-un interviu pentru The Diane Rehm Show (NPR)**, scriitorul își explica romanul drept o istorie columbiană a fricii, a terorii, a violenței neprevăzute. Cartelul de la Medellin a ocupat în istoria Columbiei o perioadă destul de lungă, iar Juan Gabriel Vasquez – plecat din țara natală la vârsta de 23 de ani – s-a întrebat cum a fost afectat felul de a fi al generației sale de pericolul zilnic din anii de adolescența și tinerețe. Cum s-au modificat oamenii și comportamentele, brusc expuse la violență? Zgomotul lucrurilor în cădere este o carte născută din întrebări, din cercetări și documente adunate de-a lungul timpului. Cum sunt descrierile Columbiei anilor ‘60 din scrisorile unui voluntar american al Peace Corps către părinții lui, publicate de aceștia după moartea fiului lor. Vasquez a găsit volumul într-un anticariat din Țara Galilor – “ultimul loc din lume în care te-ai aștepta să descoperi așa ceva“, spune el, râzând.

Dar declicul pentru roman l-a reprezentat imaginea unui hipopotam african împușcat de armata columbiană, la ani distanță de moartea lui Escobar. Era 2009, iar Vasquez citea ziarul în Barcelona, când fotografia animalului împușcat l-a transportat în copilărie. Era unul dintre hipopotamii scăpați din grandioasa grădină zoologică a lordului drogurilor, căzută în ruină după moartea acestuia. Aceeași grădină zoologică ce-a fascinat o întreagă generație de mici Vasquez, surprinși că părinții nu îi lăsau să o viziteze. O Zoo-declarație de putere, amplasată pe domeniul personal al lui Escobar, locul în care se gândeau afacerile cu droguri și se stabilea cine moare.

După ani în care a locuit în Franța, Belgia și Spania, Juan Gabriel Vasquez a revenit în țara natală. Se consideră rezultatul mai multor culturi – mult mai atras de Joseph Conrad decât de conaționalul Gabriel Garcia Marquez. Realismul magic nu îl reprezintă, pentru că a cunoscut o realitate complet diferită de Caraibele începutului de secol din scrierile lui Marquez. Columbia lui Vasquez este cea de sfârșit de secol, iar întruchiparea ei e Bogotá – un oraș cu 8 milioane de locuitori și climă rece, la 2.600 de metri deasupra mării. Cu toate astea, Juan Gabriel Vasquez nu scrie doar despre ce știe. Nu crede în această “regulă” scriitoricească. Consideră că scrii adesea despre locurile tale pentru că susțineai că le știi – până s-a întâmplat ceva.

Iulia Verbancu (iulie, 2015)

—-

* Este cel de-al treilea roman oficial al lui J.G. Vasquez, după Los informantes (2004) și Historia secreta de Costaguana (2007); anterior, a mai scris două romane, dar spune că are dreptul să nu le ia în considerare.

** Textul de față folosește date și informații din interviurile date de Juan Gabriel Vasquez pentru NPR/ The Diane Rehm Show și pentru cotidianul spaniol El Pais.



There are 4 comments

Add yours
  1. Aleqsa

    Asteptam sa vad si niste pasaje din carte, ca sa-mi dau seama de stilul autorului, dar e de-ajuns si recenzia ca sa ma convinga s-o citesc. Frumoasa descriere! Iar aici ma refer la autoarea articolului : “Somnul de dimineaţă. Ciocolata. Brandy-ul în cafea. Dorul de ducă.”. Jos palaria!

    • Cărtureşti

      Da, Aleqsa, și nouă ne place mult de Iulia și îi așteptăm cu drag recenziile de fiecare dată. Lecturi plăcute și ție!


Post a new comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.