17016470_1425624240810853_1221237112_o

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată: lansare de carte Cristina Nemerovschi

 

În ziua în care se internează în sanatoriu pentru a-și depăși tulburările de anxietate și pentru a se împăca odată pentru totdeauna cu o traumă din trecut, Anei nici nu-i trece prin cap că se va îndrăgosti fulgerător de un tânăr misterios și fascinant, dar cu care nu poate fi împreună. În timp ce vara se apropie de sfârșit, în decorul uneori idilic, alteori gotic al sanatoriului, Ana se vede prinsă într-un vârtej sofisticat și îndrăzneț, care va deveni și mai tulburător odată cu evenimentul tragic care le schimbă tuturor viețile. O scriitoare depresivă cu tendințe de sinucidere, un fotomodel narcisist, o adolescentă bipolară, un puști rebel și… Ana, care nu-și dorește decât să se regăsească. Împreună sunt Învingătorii.

Despre „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată” de la Editura Herg Benet se va povesti vineri, 10 martie, ora 19:00, în ceainăria librăriei Cărturești Verona.

Alături de autoare, despre roman vor vorbi scriitoarele Camelia Cavadia și Alina Pavelescu.

17016470_1425624240810853_1221237112_o



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.