Există o zonă în care viaţa, personalitatea şi opera unui mare autor se întrepătrund, luminându-se reciproc: e genul însemnărilor nedestinate, în fond, publicului. Dar publicul este adesea mai fascinat de această operă secundă decât de opera însăşi.
Iată zona în care se deplasează volumul de faţă. Publicate postum, aceste aforisme au revoluţionat imaginea convenţională despre Nietzsche. Născute în altă epocă, multe dintre aforismele lui Nietzsche sunt totuşi extrem de actuale; intuiţiile sale se dovedesc profetice.
„Istoria filozofiei este o furie ascunsă împotriva premiselor vieţii, împotriva sentimentului valorilor ei, împotriva apărării ei. Filozofii nu au pregetat niciodată să postuleze un univers, cu condiţia ca acesta să contrazică universul existent, să ofere un mijloc de a vorbi de rău acest univers. Până acum istoria filozofiei a fost marea şcoală a calomniei...“ (Friedrich NIETZSCHE)
FRIEDRICH NIETZSCHE, filozof al culturii, filolog, scriitor, una dintre figurile ilustre ale gândirii moderne din secolul al XIX-lea, s-a născut la 15 octombrie 1844 la Röcken, lângă Lützen, în Germania, într-o familie de pastori luterani. După studii liceale la colegiul din Pforta, urmează cursurile universităților din Bonn și Leipzig, mai întâi la Facultatea de Teologie, apoi la cea de Filologie Clasică, avându-l ca profesor pe cunoscutul Friedrich Wilhelm Ritschl. Distingându-se, încă din timpul studiilor, ca un strălucit cercetător, Nietzsche este propus de Ritschl pentru catedra de filologie clasică la Universitatea din Basel, unde ocupă, în 1869, un post de profesor. Din acea perioadă datează prietenia lui Nietzsche – el însuși muzician și compozitor – cu Richard Wagner, a cărui personalitate a avut asupra gândirii nietzscheene o influență substanțială. Decisivă a fost însă, pentru Nietzsche, întâlnirea cu filozofia lui Schopenhauer. În 1872 apare Nașterea tragediei din spiritul muzicii, studiu ce s-a bucurat de un deosebit ecou; între 1873 şi 1876 apar Considerații inactuale – o culegere de studii și reflecții filozofice. Începând cu 1876, starea sănătății sale se înrăutățește treptat, astfel încât, în 1879, renunță la postul de profesor, stabilindu-se alternativ în Elveția, la Sils-Maria pe valea Innului, în Italia și în sudul Franței, consacrându-se doar scrisului. Din 1878 datează Omenesc, prea omenesc, iar în 1881 apare Aurora. Gânduri asupra prejudecăților morale. În 1882 publică Ştiința voioasă, urmată de Așa grăit-a Zarathustra (1883–1884), Dincolo de bine și de rău (1886), Despre genealogia moralei (1887), precum și de noi ediții ale lucrărilor anterioare. În 1889 apare Amurgul idolilor. În același an, Nietzsche, grav bolnav psihic, este internat în diferite clinici. După câteva intervale de remisiune, în care se ocupă de reeditări, de traduceri din operele sale și de corespondență, se stinge din viață în 1900, la Weimar.