Ai suru - A iubi

Ioana Nitobe Lee și-a tradus fascinația pentru culturile lumii, cu precădere pentru cea japoneză, prin studiile lingvistice și culturale, urmate de activitatea didactică și universitară, prin multilingvismul devenit o pasiune, precum și prin colaborările cu televiziuni, instituții de învățământ și agenții de modeling din Tokyo, Seul și București. În prezent Ioana locuiește în Washington D.C., unde se dedică, printre altele, website-ului www.ioanainternational.com, o creație proprie, pusă în slujba multiculturalismului, cu un accent pe România, SUA și… restul lumii. Se informează, stabilește contacte de afaceri și construiește poduri între culturi. Pentru aceasta, ea călătorește asiduu, dar în momente de grație scrie despre ceea ce iubește mai mult…
„AI SURU e o poveste în care autoarea parcă merge pe un drum necunoscut, știind un singur lucru: că iubește și este iubită. E viața unei iubiri (ea este româncă, el este japonez), cu frământări, uimiri, clipe de fericire și deznădejde. Eroina cărții nu este Ioana Nitobe, ci iubirea. A ei, a lui, a lor . Cei doi străbat un ținut plin de surprize, ca o aventură asumată, dar nebănuită. Se împletesc în carte lumi diferite, generând gânduri și trăiri, speranțe și spaime diferite, astfel încât iubirea îi face pe cei doi să se apropie necugetat de mult, dar și să se depărteze înfricoșător, fără însă a pune la îndoială iubirea”
Aurora Liiceanu
„Un roman de dragoste în adevăratul înțeles al cuvântului, în care autoarea reface acest sentiment în înfiriparea, plenitudinea și ineluctabila-i destrămare. Protagoniștii vin din lumi radical diferite: două culturi, două mentalități, două perspective asupra existenței de fiecare zi, reconstituite cu minuție și farmec, transgresând mirajul luxurianței turistice și al colportajului. Este mărturia unei femei care, trăind intens și cu dăruire dragostea primei tinereți, îmbinând ingenuu experiențe răscolitoare, înfruntă, parcă în prea multe forme, necunoscutul. Citind pe nerăsuflate această mărturie, plonjând într-o lume care încă ne pare, multora, un tărâm al plăsmuirilor.”
Valeriu Râpeanu