Această cărticică înduioșătoare încurajează comportamentul pozitiv folosindu-se de conceptul unei găletușe invizibile pentru a arăta copiilor cât este de ușor și de satisfăcător să exprimi bunătate, apreciere și dragoste prin „umplerea găletușei”.
Găletușa invizibilă pe care o purtăm cu toții reprezintă sănătatea noastră mentală și emoțională.
Cercetările experților în psihologia copilului ne arată că este un concept folositor gândul că fiecare copil este născut cu această găletușă invizibilă. Părinții și ceilalți adulți din viața celor mici au responsabilitatea să îi hrănească, să îi mângâie, să se joace cu ei și să le cânte pentru a-i putea ajuta să crească.
Prin toate aceste gesturi cotidiene umpleți găletușa fiilor voștri.
Cum pot folosi părinții această carte?
-atunci când o citiți împreună cu copiii voștri, gândiți-vă la un model de găletușă pe care să îl prezentați. Explicați-i apoi copilului cum el vă face viața mai frumoasă și căutați moduri în care cel mic poate ajuta la umplerea găletușei altor persoane;
-umplerea găletușei poate deveni un mod de a privi lucrurie și o cale ușoară de a afla de la copil despre modul în care se simte. Practicând zilnic acest obicei, cei mici pot învăța să simtă bucurie și satisfacție atunci când îi ajută pe cei din jur să fie fericiți și în același timp își îmbunătățesc sănătatea mentală și emoțională;
-atunci când copilul acționează cu răutate sau când își bate joc de alți copii îi puteți explica cum a golit găletușa altcuiva. Bullying-ul poate fi ilustrat foarte ușor cu ajutorul acestei cărticele, arătând celor mici cum îi rănesc pe ceilalți copii și îi fac să se simtă triști.
Părinții pot descrie cum oamenii care încearcă să fure din găletușa altora de obicei o au goală pe a lor. Și că cea mai simplă metodă de a-ți umple găletușa proprie este să dai celorlalți
Actualizată și revizuită, cea de-a zecea ediție aniversară îi va ajută pe micii cititori să înțeleagă mai bine faptul că a fură din găletușa altcuiva este doar un comportament negativ, nu o etichetă permanentă, iar acest lucru nu ne ajută la umplerea propriei găletușe, ci dimpotrivă.
Carol McCloud, Doamna Găletușă, împreună cu echipa sa de umplut găletușe, predă pentru educatori, afaceri, grupuri comunitare, biserici și copii importanța activității de umplere a găletușei.
Specialist în copilăria timpurie, Carol înțelege faptul că tiparele ce afectează stima de sine încep să se formeze la o vârstă fragedă și că sunt alimentate de ceilalți.
Carol este președinta Bucket Fillers Inc, o organizație educațională din Brighton, Michigan, a cărei misiune este să creeze familii, școli, locuri de muncă și comunități în jurul conceptului de umplere a găletușei. Locuiește în Venice, Florida, împreună cu soțul ei, Jack.
David Messing activează de-o viață ca artist, ilustrator, caricaturist, sculptor, scriitor și instructor. De treizeci de ani, Dave, alături de soția lui, Sandy, și în ultimii ani alături de băieții lor, Scott și Adam, a predat în școala de arte a familiei.
Deși Dave a petrecut mulți ani proiectând și construind suporți, structuri și miniaturi pentru reclame pe print sau pe film și pentru aproape toți producătorii de mașini, pasiunile sale din prezent sunt desenul și ilustrarea de carte.