Lumea din această carte este una care face „poc” chiar sub ochii noştri, iar autorul nu încearcă nici să o salveze, nici să o bocească, nici să pună alta în locul ei, nici să ne plângă pe umăr. El caută să „transcrie”, secvenţă cu secvenţă, momentul… pocniturii, să redea – rece şi distant – fazele metamorfozei acestei lumi în care e personaj principal. Rezultatul? Un lirism greu încadrabil, dificil de clasificat.
În fond, lui Sorin Smărăndescu i-a reuşit ce, probabil, şi-a propus: o poezie blurată.
Robert Şerban