„Bucla este organizată ca o biografie, mai mult, ca o apologie a personajului central, nea Gică, şi ca o monografie a lumii lui de carton şi poleială, lumea ca frizerie. Mari viziuni romantice sunt reluate aici grotesc şi parodic, adică în singurul fel în care mai pot fi reluate. Căci nea Gică nu este numai un personaj de desen animat. El este şi o mască de clovn trist. Prin tot poemul, printre nenumărate mici detalii de o poezie sclipitoare, suflă un aer îngheţat de singurătate. O nevoie disperată de dragoste, reprimată iniţial şi tot mai acută spre sfârşit, însoţeşte «victoriile» profesionale ale artistului frizeriei. Bucla este o carte umană, de «poezie-poezie», sensibilă şi amuzantă, care poate fi citită de oricine, de la un copil la un cititor rafinat. Plăcerea lecturii o egalează aici pe cea din vechile volume optzeciste, pe care le mai deschid uneori cu nostalgie, suflând colbul de pe ele. (Mircea CĂRTĂRESCU)
„Veţi vedea, citind această carte, că nea Gică frizerul este la un moment dat atât de bun, atât de priceput, de faimos şi de puternic, încât el şi frizeria lui devin oarecum suspecţi. Îl bănuim pe nea Gică de faptul că ar putea fi altcineva, mereu altcineva (şi asta depinde de cel care citeşte). Oricum, acest frizer seamănă uneori atât de mult cu un om muritor, iar alteori pur şi simplu are atâtea din tabieturile lui Dumnezeu însuşi, încât chiar autorul ajunge să spună într-un vers: «Și nu de moarte mă tem, ci de frizeria ei».“ (Svetlana CÂRSTEAN)
Când eram tânăr, era toamnă.
Ştiam că ştii că te privesc.
Şi am plecat ca prostul
să învăţ să fac bucle (un obicei al meu nenorocit
de a complica lucrurile) în loc să vin la tine
şi să-ţi spun te iubesc.
Iar gleznele tale erau atât de lipite.