Este cu putinţă ca într-o anumită măsură şi cititorul contemporan să fie surprins de aceste cuvântări ale fiilor lui Brâncoveanu şi asta din pricină că s-a încetăţenit o percepţie deformată asupra vârstei Sfinţilor Mucenici Brâncoveni. (...)
Cuvântările fiilor cei mari ai lui Brâncoveanu, vârsta la care se aflau, precum şi familiile pe care la rândul lor şi le-au întemeiat nu ne îngăduie nouă celor de azi să îi cinstim ca pe nişte prunci, pentru că în acest fel necinstim ostenelile pe care le-au săvârşit după ce au trecut de vârsta copilăriei.
„De suntem răniţi de moarte, sau chiar morţi, coasta cea împunsă a Mântuitorului fie-ne mormânt! Şi chiar vii de suntem, să murim la Tronul vieţii, la Crucea cea purtătoare de viaţă. Să alergăm cu toţii şi, lăsând toată grija cea lumească, să cădem cu suspinuri şi lacrimi la picioarele cele pironite ale Dumnezeului celui Răstignit. Să ne aruncăm în braţele Crucii, pentru ca lumea să se răstignească întru noi şi noi lumii. Să ne afundăm întru acea „Mare Roşie”, pentru a fi număraţi cu aceia „care şiau înălbit hainele lor în sângele Mielului”. Să alergăm cât mai iute, cu grăbire să ne sârguim, ca să aflăm în ţarina cea arată – comoara, în pământul cel binecuvântat – sămânţa cea aleasă, în izvorul vieţii – apa cea plină de har, în ocări – cinstirile, în pălmuiri – biruinţele, în învinuiri – iertarea, în trestie – sceptrul, în urâciune – frumuseţea, în nenorociri – fericirea, în împrejurări grele – norocirea, în prigoane – pe Dumnezeu, în moarte – viaţa. Amin”.
Sfântul Radu Brâncoveanu
Ediție îngrijită de L.S. Desartovici