Moştenirea trecutului a definit şi îmbogăţit Europa, în unitatea şi diversitatea sa. În context, poate fi formulată o întrebare legitimă: există o cultură europeană deasupra particularităţilor culturale locale? Este neîndoios că discuţia rămâne deschisă şi se vor găsi partizani ai ideii şi contestatari. Diversitatea culturală a Europei reprezintă bogăţia şi slăbiciunea sa, dar a face apel la noţiunea de cultură europeană, raportat la alte arii culturale, constituie „un factor de legitimare a construcţiei europene”.
***
Lumea antică greacă a oferit Europei primul model de civilizaţie… Nu trebuie să uităm însă că civilizaţia greacă se sprijină pe influenţele primite de la orientali şi pre-eleni. S-a vorbit despre un „miracol grec”, însă grecii înşişi au deţinut un rol de „releu” între marile civilizaţii ale Orientului şi Roma, care le-a dus mai departe, către Evul Mediu şi epoca modernă. Pe de altă parte însă, influenţele orientale îşi fac simţită prezenţa în perioada de constituire a culturii şi civilizaţiei greceşti, dar realizările ulterioare ale lumii elene vor fi unice, originale.
Grecii au manifestat o preocupare constantă pentru căutarea celui mai bun regim politic, pentru aflarea adevărului şi desăvârşirea omului. Au iniţiat ştiinţa raţională şi filosofia. Gândirea filosofică greacă a găsit în ordine şi măsură principiile ideale ale organizării lumii.
Aristotel afirma, pe bună dreptate, că dacă grecii ar deţine o constituţie unică ar fi capabili să guverneze lumea. Elevul său, Alexandru, şi-a propus să conducă întreaga lume, dar prin forţa armelor. Meritul lui Alexandru a fost însă acela de a demara realizarea unei fuziuni între cultura greacă şi cea orientală. Pentru el, care nu gândea în termeni de cetate, distincţia dintre grec şi barbar era irelevantă. Totuşi, nu a dispus de timpul necesar pentru a crea o structură administrativă pe care să se ridice, să se sprijine, imperiul său. Această structură va fi construită de Roma, moştenitoarea elenismului.