Șalvari, ișice, anterie. Mătase, brocart, broderii scumpe. Apoi joben și frac și rochii scumpe ca la Viena, Paris sau Berlin. Albumul prezintă în premieră piese rare, unicat, de o deosebită frumusețe. Cu cu un text savuros, semnat de cunoscutul istoric Constanța Vintilă-Ghițulescu, cu o grafică elegantă, semnată de Roland Vasiliu, cu fotografii reușite, de Cătălin D. Constantin, editorul albumului, cartea e o apariție eveniment.
La jumătatea distanței dintre Orient și Occident, țările române traversează, de pe la finele veacului al XVIII-lea și până după mijlocul secolului al XIX-lea, o perioadă interesantă, de rapidă și intensă modernizare. Aceasta se vede și în felul în care se schimbă vestimentația boierească. De la haina orientală somptuoasă, croită din stofe fine și scumpe, bogat decorată cu broderii din fir de mătase și de aur, se trece la vestimentația occidentală. Acesta este primul album care apare la noi despre schimbarea de mode ce se petrece în țările române în acei ani, o istorie în imagini și cuvinte a luxului unui secol care nu e cunoscut așa cum se cuvine. Privitorul va descoperi în el costume originale ale boierilor și negustorilor de altădată, obiecte frumoase de epocă, portrete, litografii, bijuterii vechi... Un răsfăț pentru privirea omului de azi!