Cum s-a format si cum a evoluat periferia Capitalei la finalul secolului al XIX-lea si in prima jumatate a veacului urmator? Care a fost atitudinea administratiei fata de locuirea de masa si fata de problemele specifice pe care zonele marginase ale orasului le generau? Cum s-au definit aceste teme in cadrul teoriei autohtone de urbanism, cand au aparut primele masuri de politica sociala in domeniul rezidential si cum au modelat ele orasul?
Acestea sunt cateva dintre intrebarile de la care a pornit cercetarea Irinei Calota, a carei teza de doctorat, restructurata si completata cu noi surse documentare, a stat la baza volumului de fata.
Lucrarea se concentreaza pe modul in care locuirea de masa si periferia s-au definit ca subiecte ale preocuparilor teoretice, arhitectural-urbanistice si politice, precum si pe efectele pe care masurile ce au decurs din aceste preocupari le-au avut asupra mediului urban bucurestean. Cercetarea trateaza relatia dintre teorie si practica, dintre masurile adoptate la nivel central si modul lor de implementare si receptionare la nivel local. Autoarea nu isi propune doar sa descrie principalele momente ale procesului, ci si sa furnizeze o intelegere aprofundata si o explicatie a mecanismului din spatele lor — pus in relatie cu schimbarile ideologice si teoretice generale — si sa evalueze masura in care implementarea acestor politici de locuire a avut puterea de a schimba imaginea periferiei si calitatea locuirii in zonele marginase.