Elena Vlădăreanu s-a născut în 1981, la Medgidia. A debutat în 2001 cu volumul Pagini, după un debut underground în colecţia Carmen iniţiată de un cristian (Cristian Cosma). Din 2014 este interesată tot mai mult de performativitatea discursului poetic, fiind implicată atât în proiecte editoriale individuale, cât şi în diverse proiecte teatrale şi performative. Cea mai recentă carte semnată de Elena Vlădăreanu este bani. muncă. timp liber, apărută în 2017 la Editura Nemira, în colecţia Vorpal, iar cel mai recent proiect performativ este Teatru intim, unde a lucrat împreună cu regizorul Robert Bălan. Volumul de faţă este o ediţie revăzută, comentată şi adăugită a volumului omonim din 2005, apărut la Editura Cartea Românească.
În 2005 România se pregătea să intre în UE. Politicienii se pregăteau să taie panglici, intelectualii se pregăteau să înalțe noi ode neoliberalismului, economia se pregătea să duduie, populația se pregătea să trăiască mai bine. Elena Vlădăreanu publica europa. zece cîntece funerare, o distopie intimistă în care anunța unde sfârșesc toate iluziile: în singurătatea indivizilor și în dezarticularea comunităților. Fără a fi mai puțin conceptual decât restul scrierilor ei, europa este volumul cel mai „poetic”, cel mai bogat în hituri, cel mai melodic. Dar asta nu-l face mai puțin politic sau, după 13 ani care au trecut ca fumul, mai puțin deprimant, mai puțin actual.
Mihai Iovănel
există un bărbat. îl iubesc
cu ce?
cu inima mea ca o cutie de sardine
cu carnea asta
atît de frumoasă
atît de albă
cine vine s-o mănînce?
cine începe să roadă?
o să ne fie teamă
ne vom holba la oasele noastre
orbitor de singure
spre perete vom privi tot mai adînc
acolo vom alerga
ne înconjoară o apă de culoarea
rodiilor
cu apa asta ne spălăm tîmplele
cu apa asta scriem despre speranță