Incredibil de simpla in abordarea unui subiect atat de complex, Ferestre catre copiii nostri este o carte cu o mare aplicabilitate practica, care a schimbat vietile multor copii din lumea intreaga. Autoarea prezinta propria sa metoda de lucru cu copiii si adolescentii, in maniera Gestalt terapiei, si se adreseaza tuturor celor care isi petrec cel putin o parte a timpului lor in compania unui copil: parinti si bunici, terapeuti de toate orientarile, profesori si educatori etc. Fiecare pagina a acestei carti reprezinta o resursa. Sunt descrise in detaliu, fara nici o rezerva din partea autoarei, tehnici de lucru, sugestii, jocuri, prezentari succinte de caz, teorie si discutii, zeci de cai prin care sa pornim in aceasta aventura fascinanta de cunoastere, intelegere si apropiere fata de copii.
Este o carte care iti da curajul sa iti urmezi instinctul de a fi autentic in relatia cu copiii din viata ta si de a iti asuma cu maturitate grija si atentia fata de nevoile lor. Violet Oaklander vorbeste cu aceeasi blandete si naturalete despre joc si copilarie, cat si despre suferinta, trauma si abandon si despre nevoia, deseori reprimata, a copilului de libertate pentru a explora si a se exprima.
*
Am plecat cu intentia de a scrie o carte practica, usor de citit, pragmatica. Nu am dorit sa incarc rafturile bibliotecilor cu inca o carte academica, ce poate fi inteleasa doar de cei initiati. Desi ocazional am simtit dorinta de a-i impresiona pe cei care pun pret pe eruditie (eu fiind unul dintre acesti oameni), am continuat sa-mi reamintesc faptul ca voiam sa scriu o carte despre ceea ce fac eu, cum fac si despre ce cred eu referitor la lucrul cu copiii, mai degraba decat sa scriu o carte cu scopul de a impresiona.
Am citit multe carti despre dezvoltarea copilului si despre cum sunt copiii, dar atunci cand lucrez cu copiii aduc si altceva in plus in lucrul meu si in relationarea mea cu acestia, in afara cunoasterii dobandite din carti si prelegeri. Fac eforturi sa-mi dau seama despre ce anume este vorba, pentru ca stiu cu siguranta ca acest "altceva" este important pentru mine si provine dintr-o sursa care a devenit parte din mine intr-o asemenea masura, incat nici nu ma mai "gandesc" la ea. Atunci cand sunt cu un copil, fie el de 4 sau de 14 ani, descopar ca pot relationa cu el dintr-un loc care este intr-o foarte mare armonie cu copilul si, in acelasi timp, sunt capabila sa nu ma pierd pe mine insami.