Sărmanul Nietzsche, „bestia blondă”, a avut şi el parte de crucificare. Multor profeţi şi mântuitori li se întâmplă asta: eventual şi în timpul vieţii, şi după moarte. Nietzsche, răzvrătitul împotriva legilor celor vechi, întemeietorul orgolios al noii sale „religii”, a trebuit să suporte şi el toate eşecurile şi răstălmăcirile posibile, ba chiar şi punerea terifiantă în practică a unora dintre ideile lui, care nici nu mai erau ale lui şi, îndeobşte, nu mai erau idei…
„Viclenia raţiunii”, implicit a istoriei, o descrisese Hegel, unul dintre cei mulţi pe care Nietzsche nu‑i agrea. Dincoace de istorie şi chiar dincolo de ea, rămân cărţile. Omul n‑a fost să fie mântuit de Nietzsche. Cărţile lui vor dăinui printre oameni: pentru oameni. (Ion Ianoși)