In memoriile pe care le-am scris, nu veti gasi acuzatii grave si nici stari sufletesti disperate, pentru ca, oferind toate sufe­rintele lui Dumnezeu, acestea devin suportabile, caci nu le purtam singur, ci Isus era mereu alaturi de mine si de noi toti. Am suferit omeneste. Cu disperare, cu speranta, dar totdeauna in credinta. Pe tortionarii nostri i-am considerat – dupa cuvintele episcopului Ioan Suciu – „instrumente” si nu acuz pe nimeni, ci doresc tuturor acelor anchetatori o intoarcere sincera la Dumnezeu si o adevarata cainta marturisita pentru tot ceea ce au facut. Am stat in inchisoare cincisprezece ani, din care patru ani am fost singur, izolat intr-o celula. Eliberat in 1964, au continuat sa ma supravegheze, am fost persecutat, urmarit si iarasi anchetat; am avut parte de perchezitii la domiciliu, uneori mi-a fost frica in toti acei ani care au urmat. Si au fost douazeci si cinci.