Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă
      Magia din minte - Audiobook

      Magia din minte - Audiobook

      8.0 / 10 ( 1 voturi)
      Limba:
      Romana
      Data publicării:
      2020
      ISBN:
      9786069135600
      Dimensiuni: H: 19cm | l: 14cm
      Adaugă în coș
      58.00
      Livrare în 24h! (a doua zi) Limitat
      Livrare astăzi cu bicicleta.
      Livrare în 24h! (a doua zi)

      Preț valabil exclusiv online!
      Împachetare cadou gratuită!
      Transport gratuit peste 150 de lei.
      Retur gratuit în 15 zile.
      Ai întrebări? Contactează-ne!
      Descriere

      Format: MP3, 160-320 kbps - stereo

      Durata: 10 h 15 min.

      Magia din minte / The Magic in Your Mind de Uell S. Andersen este calea spre a deveni și a face tot ceea ce îți imaginezi. Vei învăța să nu te lași influențat de gândurile și impresiile care te împiedică să îți atingi adevăratul potențial, pentru că odată ce te lași contaminat de astfel de gânduri riști să ajungi produsul lor. Vei înțelege că propria conștiință este cauza tuturor lucrurilor și că poți schimba starea lumii exterioare schimbând-o mai întâi pe cea a lumii tale interioare, pentru că lumea îți reflectă întotdeauna gândurile. Audiobookul reprezintă totodată și o interesantă incursiune în psihicul uman, încă insuficient cercetat.

      Uell Stanley Andersen (1917 –1986) a fost un autor american de romane self-help și povestiri scurte. A devenit cunoscut la scară largă datorită cărții sale „Trei cuvinte magice”, despre care se spune că ar sta la baza conceptului filosofic New Age - Legea Atracției. U.S. Andersen a absolvit Universitatea Stanford, activând o perioadă ca jucător de fotbal profesionist. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a luptat alături de marina militară, pentru ca ulterior să îmbrățișeze mai multe profesii. A condus o agenție de publicitate, a lucrat la o exploatare forestieră, pentru ca începutul anilor 50 să îl surprindă în Los Angeles unde a devenit un cunoscut om de afaceri. Încă din tinerețe a fost influențat de conceptele gândirii creștine dar și de cele ale mișcării New Thought (Gândirea Nouă). În 1952 U.S. Andersen a început să predea un curs despre Gândirea Nouă. Cuprinsul acestor cursuri s-a materializat ulterior în cartea sa de mare succes „Trei cuvinte magice”.

      În Magia din minte, Andersen ne invită să redescoperim continentul întunecat al psihicului necercetat al omului, ocupându-se de câteva probleme metafizice precum:

      1. Cauza ascunsă a tuturor lucrurilor

      „S-ar putea să nu poți schimba poziția stelelor, să oprești mișcarea de revoluție a Pământului, să faci vânturile să nu mai bată sau să liniștești marea, dar poți să alegi ce vei gândi. Poți să gândești ce vrei. Poți să gândești numai ca răspuns la o viziune interioară și la un obiectiv secret, iar dacă adopți o poziție fermă și foarte hotărâtă, vei avea succes, nu vei fi intimidat, vei proiecta o imagine clară și fidelă, iar în lume vei primi echivalentul ei.”

      În acest prim capitol vei afla însăși legea vieții care, în concepția lui Uell S. Andersen este următoarea: „toate lucrurile bune și rele sunt create din imaginea avută în minte”.

      Vom afla tot aici ce putere colosală poate avea imaginația cu condiția să știm să o folosim corect și că secretul folosirii corecte a imaginației constă în cunoașterea Sinelui Secret în care trebuie să crezi pentru a se manifesta. Potrivit autorului, Sinele Secret stă la baza vieții și se află în fiecare dintre noi. Vei vedea prin povești de viață concrete cum, cei care știu să își asculte sinele au întotdeauna numai de câștigat.

      Iar în cazul în care te întrebi dacă există vreun secret pentru a dobândi puterea, siguranța și seninătatea Sinelui Secret, ei bine, U.S. Andersen crede că există:

      „Trebuie să renunți la ego, acel lucru din tine despre care ai crezut întotdeauna că este chiar sinele tău. Trebuie să încerci să dai la o parte acel sentiment de separare care este un produs al minții tale superficiale și să cauți adânc în propria conștiință esența pură a ființei care este sinele tuturor lucrurilor.”

      2. Descoperirea Sinelui Secret

      „Pentru omul care aspiră există speranță; are locul asigurat printre zei. Dar cel care stă în spate și nu îndrăznește niciodată, nu acționează niciodată, se veștejește în copacul vieții și toate dorințele sale nu vor schimba nimic atâta timp cât nu sunt destul de puternice pentru a-l determina să ia cu asalt zidurile create de frică.”

      Descoperirea completă a Sinelui Secret este fără îndoială scopul final al evoluției, este de părere U. S. Andersen. Autorul te dirijează să îți abandonezi sinele superficial care se face responsabil pentru toată micimea ta și pentru faptul că te simți în cea mai mare parte a timpului o ființă mică și neimportantă și să îți descoperi Sinele Secret, cel care te va ajuta să fii sau să devii o ființă măreață. „Nu sunt Eu, ci o putere mai mare decât Mine” este ceea ce trebuie să recunoaștem, potrivit autorului, în fața Sinelui Secret. Andersen te avertizează însă că, odată pornit pe acest drum:

      „Sinele superficial nu se va da bătut ușor. Luptele și imboldurile sale nechibzuite vor fi permanente. Înțelept și extrem de iluminat este omul care reușește să își controleze egoul tot timpul. Să fii om înseamnă să fii supus greșelii, dar să descoperi înăuntrul tău imaginea perfecțiunii și bucuriei înseamnă să găsești o cale de ieșire din această mlaștină a senzației fizice în care suntem prinși în viață. Salvarea noastră nu se află mai departe de noi înșine deoarece în fiecare dintre noi sălășluiește o lumină sfântă, un sine ascuns care poate să ne aline suferința și frustrările, indiferent cât de dureroase sau de persistente ar fi. Nu trebuie decât să îl descoperim și să îl acceptăm pentru ca el să ne devină sinele adevărat și să facă miracole în viața noastră.”

      3. Cel mai mare miracol dintre toate

      ”Examinează nenumăratele desene geometrice ale fugilor de zăpadă și vei deveni conștient pe dată că în spatele creației se află o minte matematică supremă, de un milion de ori mai inteligentă decât cea a celui mai erudit dintre oamenii de știință. Rotația ordonată a planetelor în spațiu, dispunerea sistemelor solare în univers, schema atomului, misterul adânc și enigmatic al vieții; suntem cu siguranță orbi dacă nu recunoaștem lucrarea unei inteligențe supreme care îndrumă, modelează și dirijează cu un scop. În creativitatea infinit de plastică a acestei inteligențe își au originea toate lucrurile.”

      Este imposibil să nu te întrebi cum de sunt toate lucrurile din jurul nostru atât de desăvârșite. Chiar este totul un produs al unei simple întâmplări? Pare greu de crezut, tocmai de aceea ideea că la baza tuturor lucrurilor se află o inteligență superioară pare singura acceptabilă.

      U.S. Andersen crede că aceasta este mintea universală, inteligența divină, Sinele Secret care animă orice ființă. Iar datorită acestuia trebuie să fim conștienți în orice clipă de faptul că: „Germenul tuturor posibilităților se află în noi.” Așa cum trebuie să fim conștienți de asemenea și de faptul că toate lipsurile, limitările și defectele care ne influențează viața se află în mintea noastră, sunt un produs al conștiinței noastre limitate și egocentrice.

      Autorul te îndrumă așadar să pornești și tu în această călătorie de descoperire a Sinelui Secret, așa cum ar trebui să facă de altfel toți oamenii. Dacă acest lucru se va întâmpla, crede Andersen, se va ajunge ca într-o bună zi pământul să fie locuit de o rasă de giganți din punct de vedere intelectual și spiritual, în care Sinele Secret se va releva complet.

      4. Stăpânirea de sine

      „Stăpânirea de sine începe cu recunoașterea erorii identitare, cu faptul că ai avut mereu o părere greșită despre tine; și atunci când percepi, indiferent cât de încețoșat, persoana uriașă care ești realmente, poți să îți privești cu compasiune egoul ca pe un pigmeu care se chinuie, poți să îl educi, să îl îndrumi, să îl faci să crească și să îți faci să crească astfel viața.”

      Aflăm așadar din acest capitol că nu voința aparține omului ci omul aparține voinței sale. Prin urmare, fiecare dintre noi vom deveni și vom fi în această lume ceea ce ne dorim cel mai tare să devenim. Cu cât această motivație este mai puternică, cu atât realizările noastre vor fi mai remarcabile, cu cât motivația și voința vor fi mai slabe, cu atât mai neînsemnate vor fi și realizările noastre. Însă ține minte: Nu îți atingi scopul doar dorindu-ți asta: îl atingi în principal gândindu-te la el. Gândindu-te la el, ajungi să îl înțelegi, și această înțelegere este cea care îndeplinește până la urmă scopul.

      Tot în acest capitol vei primi câteva sfaturi pentru a-ți întări voința, vei afla care sunt cauzele suferinței și vei primi un posibil răspuns la întrebarea: ce secrete ascund acei oameni cărora pare să le meargă bine mereu. Vei afla în plus că fiecare dintre noi este produsul unei forțe fundamentale care acționează în univers.

      „Odată ce ai recunoscut față de tine că în corpul tău se află conștiința supremă care a creat lumile și universurile, trebuie să lași egoul să se dea la o parte de la cârmă și să permită unei forțe mai înțelepte să îți traseze cursul în viață. Odată ce ți-ai pus soarta și energiile în mâinile Sinelui Secret, vei cunoaște o pace și o liniște interioară care întrec orice bucurie pe care ai cunoscut-o vreodată. Viața ta va deveni un întreg. Fiecare zi va servi ca element de construcție pentru un alt obiectiv sau un scop definit. Vei fi uimit în sfârșit de miracolele făcute atunci când Sinele Secret va prelua controlul.”

      5. Mintea mai presus de materie

      „Persoana obișnuită nu decide niciodată cu adevărat dacă mintea domină materia sau materia domină mintea. Ea acceptă faptul că mintea domină materia în anumite situații, dar tinde să considere aceste situații ca fiind mai degrabă excepția, nu regula. Vede cum atitudinea mentală determină rezultatul competițiilor sportive, învinge dizabilitățile fizice, dar când vine vorba să adopte complet abordarea „mintea pe primul loc” în viața zilnică, nu prea reușește.”

      Vom vedea așadar în acest capitol cum lumea se dovedește a fi de cele mai multe ori exact ceea ce este conștiința noastră condiționată să vadă, autorul concluzionând că pe această premisă uimitoare și extraordinar de dinamică este clădită viața însăși și că ea reprezintă legea centrală de care atârnă evoluția însăși.

      Tot aici vei vedea prin intermediul exemplului lui Edgar Cayce și nu numai, cum anumiți indivizi posedă această putere ciudată de a depăși limitele materiei printr-un salt gigantic al minții pentru a concluziona în final că:

      Toată puterea unui individ stă în disciplinarea conștiinței sale și toată eficacitatea lui constă în faptul că ființa sa poate să își creeze încredere în sine. Prin urmare trebuie să interzicem minții să se îndoiască și să ne cristalizăm imaginile de acolo astfel încât să putem acționa pozitiv în privința tuturor problemelor noastre.

      „Poți să fii orice vrei să fii, dacă ai puțină încredere în imaginația ta. Imaginează-ți dorința inimii tale; nu da voie imaginii să se distorsioneze sau să își piardă strălucirea, păstreaz-o proaspătă, clară și strălucitoare. Va intra în viața ta pe tăcute și fără ostentație, fără sunet de trompete, deoarece va urma o lege care există în tot universul: aceea că totul este în esență o idee și trebuie să înceapă mai întâi în mintea privitorului.”

      6. Imaginile mentale

      Existăm grație gândului și în orice moment suntem suma totală a gândurilor pe care le avem în minte, crede Andersen. Adăugând la asta ceea ce spunea Anatole France, și anume faptul că: „Să știi nu înseamnă absolut nimic, să îți imaginezi este totul”, autorul ajunge la concluzia că ceea ce captează atenția conștiinței noastre reprezintă un prezicător al viitorului care nu dă greș niciodată.

      Prin urmare, calitatea imaginilor noastre mentale determină cât de repede obținem efectele în lumea exterioară, iar atunci când alegem ce gânduri să avem, ne alegem viața.

      Așadar, un om care obține succes constant în viață înseamnă că stăpânește la perfecțiune arta de a se comporta ca și cum ar fi imposibil să nu reușească. Gândind astfel, se încarcă cu energia și intuiția necesare pentru a fi pregătit în orice situație. Sau altfel spus: „Nimic nu îi este imposibil cuiva dacă este capabil să proiecteze ceva clar și fără rezerve în minte.” Iar asta poate face oricine, crede autorul, cu puțină disciplină și perseverență. Efortul merită din plin, pentru că:

      „Este un lucru minunat să simți toată puterea minții asupra materiei. Odată ce ai reușit să aduci în viața ta câteva circumstanțe dorite prin credință și vizualizare, nu te vei mai simți niciodată singur, fără prieteni și neajutorat, vei ști că ai în interiorul tău cheia întregii creații. Abundența, fericirea, succesul și realizările sunt nelimitate. Puterea de a ți le asigura pe toate există în mintea și în imaginația ta.”

      7. Puterea de a alege

      Puterea de a alege este una dintre principalele superputeri ale oamenilor, prin urmare folosește-te de ea, pentru că, este de părere autorul, mulți oameni ajung să fie total nefericiți în viață din cauză că nu aleg ei cum să trăiască și se lasă pur și simplu conduși de întâmplările vieții.

      Puterea de a alege cu gândul face ca persoana care refuză să accepte limitările mediului său să obțină în viață mult mai mult decât îi promit circumstanțele inițiale. „Din mahala poate să se ridice un sfânt, din sărăcie, un om bogat, din ignoranță, o minte luminată, dintr-o cabană de lemn obscură, conducătorul unei națiuni.”

      „Încrederea în sine și în destinul tău este germenul din care răsar toate deciziile. Îndoiala reprezintă esența bătrâneții și a morții. Cinismul, pesimismul și disperarea sunt semne ale eșecului, bolii și dezastrului. Toate lucrurile răsar din imagini mentale și proiecții emoționale, iar capacitatea de a decide, de a se hotărî este automată pentru omul care își vede unitatea cu toate ființele și legătura ombilicală cu Sinele Secret.”

      Constatăm așadar că nu este nimeni responsabil de nimic din ceea ce se întâmplă în viața noastră, doar noi înșine suntem. Alegerea este mereu a noastră. Noi o facem hotărându-ne astfel viața și destinul.

      8. Învingerea opoziției

      „Opoziția este mediul natural al vieții. Înlătură opoziția care îl înconjoară pe om, iar el se va ofili și va muri în curând. Un mușchi devine puternic prin mișcarea lui. Bătăturile protejează mâna care face zilnic muncă grea. Mintea folosită constant devine alertă și maleabilă. Dar atunci când nu ni se opune nimic, ne poticnim și suntem frustrați, iar organismul nostru se face praf din cauza lipsei de obiective și scopuri. Ne dezvoltăm dând piept cu obstacolele și depășindu-le. Prin acest efort și aspirație ne dezvoltăm ca să devenim persoane mai bune, ființe mai inteligente și mai conștiente decât am putea să devenim vreodată dacă am vegeta într-un mediu complet inofensiv.”

      Avem nevoie așadar de opoziție pentru a ne dezvolta, pentru a deveni mai buni și mai puternici. Opoziția ne determină să învățăm mai mult, să căutăm mai mult, să ne perfecționăm. În lipsa ei plafonarea ar fi în floare.

      Aflăm așadar că omul nu există pentru a-și satisface simțurile sau egoul, ci a fost creat și pus pe pământ ca să se descopere, să devină conștient și să se cunoască pe sine. Toate obstacolele și evenimentele vieții par a ne fi fost date astfel în acest scop.

      „Nu suntem în slujba banului, a plăcerii sau a vanității, ci a unei chemări dinăuntrul nostru de a ne dezvolta, de a deveni mai mult decât suntem, de a ne găsi adevăratul sine și de a obține dominația asupra circumstanțelor.”

      Opoziția nu este astfel nimic altceva decât un „teren de testare” unde se dezvoltă noi niveluri de conștiință. Iar fiecare obstacol depășit înseamnă o nouă cucerire a sinelui. De aceea nu trebuie să lași nici un obstacol să te descurajeze. Ele îți apar în cale pentru ca tu să te dezvolți.

      9. Dezvoltarea abilităților

      „Omul poate să își dezvolte orice abilitate dorește. Esența naturii sale este să se dezvolte în direcția indicată de imaginile care i se formează în conștiință…. Nimic nu este atât de extraordinar de mulţumitor în viață ca stăpânirea la perfecțiune a unei abilități. Orice facem bine ne sporește calitățile ca persoană, ne crește perspectivele și eficacitatea.”

      Așadar, cu cât stăpânim mai multe abilități și mai bine, cu atât stima noastră de sine este mai mare, iar noi ajungem să ne simțim tot mai bine în propria piele. Uneori însă, în ciuda faptului că ne dorim și ne străduim cât putem să învățăm sau să ne perfecționăm într-o anumită abilitate, progresele întârzie să apară. Momentele în care am vrea să ne dăm bătuți sunt exact momentele esențiale în care trebuie să mergem mai departe, pentru că din acel moment până când vom ajunge să stăpânim foarte bine acea abilitate nu mai e mult.

      Abilitățile reprezintă singura valoare reală pe care ne putem baza în cazul în care aspirăm la independența financiară, pentru că, așa cum a spus Henry Ford: „Dacă banii sunt singura ta speranță de a obține independența, nu o vei avea niciodată. Unica siguranță reală pe care o poate avea un om pe lumea asta este o rezervă de cunoștințe, experiență și abilități”.

      Și cu cât vei stăpâni mai bine aceste abilități, cu atât vei căpăta mai mult succes și notorietate, pentru că: „Cerul are grijă de omul care își pune toată inima în munca sa. În absorbirea lui, el își pierde sentimentul de sine egoist, iar mintea universală poate să își transmită clar prin el energia și creativitatea.”

      10. Cum să îți creezi propriul talent

      „Misterul omului talentat este acela că el este fixat direct în mintea universală, care se manifestă prin el fără nicio restricție sau distorsionare din partea egoului. Nu omul este responsabil pentru munca sa, ci o putere aflată dincolo de el și deasupra sa, care se manifestă prin el, folosindu-l ca pe un instrument. În esența sa cea mai adâncă, fiecare om este un artist și ajunge la împlinirea totală ca individ numai atunci când își dă la o parte natura egoistă și permite talentului creator al Divinității să lucreze prin el, să îndeplinească acele sarcini care pot fi realizate cel mai bine prin natura sa individuală perfecționată.”

      U.S Anderson te pune puțin pe gânduri în acest capitol. El te face să te întrebi de ce uneori în viață ai sentimentul că ai face altceva deși mergi zi de zi conștiincios la un serviciu care îți asigură un trai decent și te ajută să trăiești până la urmă?

      Acel altceva este se pare chemarea ta interioară, acel lucru pentru care ești menit să fii aici pe Pământ, numai că, din diverse motive ai tot amânat sau ți-a fost teamă să îl faci. Potrivit autorului trebuie să ai curajul să riști să îți urmezi chemarea pentru că universul nu abandonează pe niciunul dintre cei care aspiră. Urmează-ți chemarea și fă lucrurile cu pasiune pentru că cei care acționează instinctiv și intuitiv, acționează ca instrument pentru Sinele Secret și în spatele acțiunii sale stau toate cunoștințele, toată inteligența și toată puterea.

      11. Cum să îți folosești al șaselea simț

      Charles Steinmetz de la compania General Electric a scris: „Într-o bună zi oamenii vor descoperi că lucrurile materiale nu le vor aduce fericirea și că nu sunt de folos pentru a-i face creativi și puternici pe bărbați și pe femei. Oamenii de știință ai lumii își vor transforma atunci laboratoarele pentru a-l studia pe Dumnezeu, rugăciunea și forțele spirituale care până acum abia au fost atinse. Când această zi va veni, lumea va asista la mai mult progres într-o generație decât în ultimele patru”.

      Autorul ne face atenți la faptul că mintea noastră se împiedică prea des de lucrurile concrete, materiale, uitând astfel de magia ei. Suntem mult prea mult timp raționali și concreți, uitând impardonabil să ne pierdem mai des în lumea ideilor, a noțiunilor și gândurilor care există dinaintea lumii materiale și din care ne vin cele mai mari satisfacții. Albert Einstein de exemplu, a afirmat că teoria relativității i s-a relevat într-un moment de inspirație. De unde a venit acea inspirație? Din cunoaștere sau din ceva mai presus decât ea?

      Aflăm așadar că fiecare dintre noi poate parcurge drumul deșteptării spirituale cu condiția să își dorească acest lucru. Autorul îți dezvăluie pașii deșteptării spirituale, care reprezintă totodată pașii spre trezirea celui de-al șaselea simț. Vei constata astfel că:

      „Nimic nu îi este imposibil omului a cărui conștiință evadează din lanțurile egoului. Odată ce se descotorosește de sinele superficial, i se dezvăluie o lume care este limitată doar de eternitate și infinit. Poate să devină orice dorește, poate să realizeze orice vrea, pentru că într-un sens foarte real, toate evenimentele și toate lucrurile există în el. Obiectivul este să atingă această stare de deșteptare spirituală, să ajungă la această stare de bucurie și extaz, iar eficacitatea deplină este fără îndoială apogeul cel mai valoros și mai plin de satisfacții al vieții sale.”

      Descoperă calea spre cel de-aș șaselea simț și convinge-te singur că există o modalitate mult mai simplă de a-ți rezolva problemele.

      12. Atitudinea mentală care nu dă niciodată greș

      „Atitudinea mentală care nu dă greș niciodată este cea în care individul se lipsește de egoul care urmărește obiectivele și își stabilește ferm psihicul într-o conștiință a divinității, privindu-și propria viață ca pe o ocazie de manifestare a spiritului călăuzitor, considerând că munca pe care o face este munca Sinelui Secret. Oamenii a căror perseverență depășește simpla răbdare omenească realizează tot ce este extraordinar. Galileo la telescopul său, Newton sub mărul său, Einstein în laboratorul său, Columb pe corabia sa, toți sunt exemple ale iluminării după o perioadă prelungită de perseverență.”

      Aflăm așadar că atitudinea mentală care nu dă niciodată greș este una care nu se teme să dea greș. Odată ce ți-ai învins această teamă, de cel mai rău lucru care se poate întâmpla, nu vei mai putea greși. Asta pentru că sinele tău superficial va fi înlăturat, făcându-i loc Sinelui Secret.

      Știind că o putere superioară îți călăuzește pașii în cel mai bun mod posibil vei avea atât încrederea, cât și știința, dar și forța și îndemânarea necesare pentru a reuși.

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.
      Adaugă o recenzie
      Trebuie să te autentifici pentru a adăuga comentarii/recenzii.
      Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflați mai multe.