Cu Ochiul cosmologic, Henry Miller trece nonsalant de la elogiul filmelor unor regizori ca Buñuel sau Machatý la fascinatia pentru miracol a suprarealistilor, de la consideratii critice legate de operele lui D.H. Lawrence, Joyce, Proust sau Shakespeare la semnificatia tablourilor lui Hans Reichel; scriitorul se simte in elementul lui in orice fel de discurs, povestindu-si experientele sau expunindu-si ideile si opiniile fara false pudori sau inhibitii.
„Henry Miller este scriitorul american care se apropie cel mai mult de Céline. El nu tinteste urechile, creierele, constiintele, ci viscerele si plexul solar.” (The New Leader)
„Lumea lui Miller s-a sprijinit in intregime pe furia creatoare («Refuz sa traiesc in felul asta o vesnicie; trebuie sa fie o cale de scapare...»), amestecata cu o viziune artistica demna de adevarata avangarda.” (The Guardian)
„Ce e un artist? E un om care are antene, care stie cum sa prinda curentii ce exista in atmosfera, in cosmos; de fapt, are doar dispozitivul de prindere. Cine e original? Tot ce facem, tot ce gindim exista deja si noi sintem doar niste intermediari, atita tot, care se folosesc de ceea ce pluteste in aer.” (Henry Miller)