In romanul-parabola scris de Stanomir Petrovici, machiavellismul atinge cote inimaginabile. Nu stii cu certitudine care-i vina fiecarei parti implicate in conflict. Care-i sunt motivatiile? De ce fiecare parte reitereaza sartreian: infernul/ vinovatul este celalalt? Se stie - paradoxal - ca orice victima isi alege, isi provoaca instinctual, agresorul/ calaul! Se mai stie de la Platon, ca nimeni nu este rau din propria vointa? Insist pe aceste aspecte, aparent minore, pentru a-l determina pe cititor sa constate si sa intuiasca - dincolo de aparente - complexitatea problematicii pe care o dezbate aceasta carte interogativa si revelatoare pentru ceea ce inseamna nebunia si prostia colectiva, pentru a intelege si rolul ingrat al autorului. (...) Veti observa ca romanul-sarb, Stanomir Petrovici, sustine implicit si explicit teza premeditarii desfiintarii/ secesiunii Iugoslaviei, in spiritul ideii exprimate candva de presedintele Franklin D. Roosevelt: "in politica nimic nu se petrece intamplator. Daca lucrurile au loc intr-un anumit fel, atunci poti sa pariezi ca acea evolutie a fost premeditata".
Autorul revelarii evenimentelor - a "documentelor" ce au dus la dezmembrarea Imperiului din Balcani creat de Iosif Broz Tito, sugereaza ca vina ar apartine, exclusiv, unor personaje cameleonice ale istoriei ce au subminat si au tradat, desigur interesati, sloganul "fratie si unitate", creat si perpetuat de Tito. Indoiala ramane si - cum spunea Aristotel - este inceputul intelepciunii. - Petre Isachi, Critic literar