Cine nu a auzit legenda romantica a lui Orfeu si Euridice? Versurile lui Virgiliu au imortalizat povestea celor doi in Georgice (iv 452-7). Putini sunt insa cei care cunosc importanta rolului pe care il joaca miticul Orfeu in legendele grecesti sau in artele si in stiintele ce-i sunt atribuite de posteritate. Orfeu a fost parintele credintei panelenice, marele teolog, cel care a adus in Grecia riturile sacre ale adorarii secrete si doctrina misterelor naturii si ale Zeului. Grecii marturiseau ca lui ii datoreaza religia, artele, stiintele atat sacre cat si profane; si de aceea pentru a trata subiectul pe care ni l-am propus in aceasta lucrare, va fi nevoie sa expunem o teologie care "a fost promulgata mistic si simbolic pentru prima data de catre Orfeu, apoi diseminata in mod enigmatic prin imagini de Pitagora, iar in ultimul rand expusa stiintific de catre Platon si discipolii sai autentici". Or, dupa Proclus, ultimul mare maestru al neoplatonismului, "toata teologia grecilor provine din mistagogia orfica," adica altfel spus, din initierea in Misterii (Lobeck, Aglaophamus, p. 723).
Nu numai invatatii lumii antice atribuiau stiinta sacra aceleiasi surse, ci si parintii crestini care erau bine instruiti. Orfeu nu trebuie insa privit ca un "inventator" al teologiei, ci ca un transmitator al stiintei lucrurilor sacre in spatiul lumii grecesti, sau chiar ca un reformator al unui cult existent care, chiar si in vremurile vechi de dinaintea legendarului razboi troian, fusese atins de decadenta si neintelegere.