Lucrarea oferă o viziune sistemică asupra procesului de analiză structurală a reprezentărilor sociale. Prin intermediul ei, se întreprinde tentativa de a aduna laolaltă numeroase şi variate concepte şi concepţii cu referire la obiectivele , semnificaţiile, principiile, etapele şi tehnicile de investigare a ceea ce reprezintă, în viziunea lui S. Moscovici – fondatorul psihologiei sociale moderne -, ,,teorii ale simţului comun”.
Abordările se fac cu luarea în considerare a schimbărilor semnificative care se produc în ultimul timp pe palierul ştiinţei psihosociologice (aceasta din urmă treacându-şi atenția de la ,,studiul izolat al indivi-dualului sau al socialului” la ,,studiul focusat pe identificarea și explicarea frământărilor, confruntărilor, contradicțiilor, „luptelor” sociale”) şi a faptului că repre-zentările sociale sunt asociate , din ce în ce mai des, cu ,,elementul central și comun tuturor științelor socio-umane” sau – în alţi termeni – cu „factorul care ne ghidează în modul de a numi și de a delimita diferitele aspecte ale realității noastre zilnice, în modul de a le interpreta, de a decide asupra lor și, când e cazul, de a lua o poziție față de ele și de a apăra această poziție”.
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicarii:
2018
Editura:
Tip coperta:
Paperback
Nr. pagini:
376
ISBN:
9789733721680
Dimensiuni: l: 17.6cm | H: 25cm
4001
Livrare în 24h! (a doua zi)
Limited
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!