... chiar dacă nu a fost scrisă până acum o istorie a cafenelelor din București, amănunte despre primele asemenea locuri de taifas putem afla din documentatele lucrări datorate strădaniilor celor care s‑au aplecat cu stăruinţă asupra apariţiei și evoluţiei urbei de pe Dâmboviţa, G. Ionescu‑Gion, Constantin C. Giurescu și George Potra.
De la cel dintâi aflăm că prima cafenea cunoscută în București, atestată documentar în anul 1667, în timpul domnului muntean Radu Leon (1664–1669), era proprietatea unui negustor turc, Kara Hamie, „fost oștean (ienicer) în garda palatului împărătesc din Constantinopol” .
Ea era situată în buricul târgului, în vecinătatea locului unde se va ridica Hanul „Şerban Vodă”, căruia, mai târziu, construit între 1883 și 1900 după planurile arhitecţilor francezi Cassien Bernard și Albert Galleron, îi va succeda Palatul Băncii Naţionale.
George Potra ne lămurește de unde vine numele de cafenea – bineînţeles de la un cu‑ vânt turcesc: „kahvehane, kave-hané, ceea ce înseamnă local public în care se poate bea cafea după moda turcească, unde oamenii puteau să joace zaruri, table sau ghiordum* și să fumeze tutun, în schimbul unui preţ relativ mic” .
Așadar, încă de la începuturile ei, cafeneaua a fost un loc primitor, de petrecere a timpului într‑un mod plăcut, de discuţii învăluite în fum, împreună cu prietenii sau cunoscuţii, alături cu o cafea aburindă. De‑a lungul timpului, deși comerţul cu cafea și deţinerea unor cafenele au rămas apanajul unor negustori turci, armeni, greci sau evrei, această îndeletnicire a fost îmbrăţișată și de români.
Așa se face că, pe la 1734, întâlnim menţiunea documentară a prăvăliei lui „Gheorghe cafegiul”. Câţiva ani mai târziu, în 1741, îl aflăm pe un Oprea cafegiul cu prăvălia în apropierea Spitalului Colţea, iar în 1746 și 1755 sunt vorba de cea a lui Ştefan Altântop, îngăduită a funcţiona de către domnitorul Alexandru Ipsi‑ lanti, „la poarta de sus a Curţii domneşti”, sau de cea a armeanului Anton telalul, aproximativ în aceeaşi zonă.
George Potra face referire, în a sa lucrare Din Bucureştii de ieri, la existenţa mai multor cafenele după anul 1801, precum cea a lui Baluccioglu, cafeneaua lui Haiverţolu, cafeneaua închiriată lui Hagi Theodosiu Gabrovaliu de vă‑ duva deja numitului Altântop, lăsată moştenire soţiei şi fiilor săi care, în 1825, o vând lui Hris‑ tea Emanuil Papazoglu...