În iulie-august 2019, autorul străbate România timp de 45 de zile la volanul mașinii sale, convins că prea puțini dintre noi își cunosc țara cu adevărat și că pentru a întîlni ineditul, diferitul, alteritatea nu este obligatoriu să călătorim spre îndepărtate destinații exotice. Îl animă, de asemenea, o dorință firească pentru cineva care a cunoscut anii 1980 și excursiile cu familia „în circuit” prin țară: aceea de a redescoperi România la 30 de ani după căderea regimului comunist. Ce a mai rămas din „ctitoriile” acestuia după prăbușirea lui? Ce a apărut nou?
România pe care o descriu Carnetele de drum este cea a capitalelor de județ, dar și a unor orașe mai mici, cu parcurile, piețele, muzeele și monumentele lor mai bine sau mai prost întreținute ori renovate, a stațiunilor turistice vechi și noi unde conservarea își dă mîna cu inovația și kitsch-ul, dar și a parcărilor de pe autostradă sau a cîrciumilor și magazinelor sătești de pe marginea șoselelor. O particularitate a acestor note de călătorie, care constituie de altfel și farmecul lor, este că observațiile precise sînt deseori colorate de memoria afectivă, iar metoda obiectivă a cercetătorului se îmbină cu subiectivitatea asumată a călătorului și scriitorului.