„Ar putea fi o poveste de dragoste banală, ca în orice ţară şi în orice epocă. Letiţia încearcă să scape dintr-o căsnicie nefericită în braţele lui Sorin, ambiţiosul său coleg din Instituţie. Cei doi se aruncă cu toată fiinţa lor în această legătură. Numai că sîntem în România anilor ’70, iar adulterul este riscant. Totul e supravegheat, iar paranoia crescîndă îi dă eroinei impresia că se află sub privirea unui ochi imens.
Gabriela Adameşteanu arată în Provizorat că, atunci cînd politica se amestecă în sfera privată, cel mai mare pericol nu îl reprezintă ameninţările din afară, ci interiorizarea monotoniei care se infiltrează în suflete, degradînd sentimentele şi oamenii. Astfel, Sorin, pradă unei suspiciuni generalizate, ajunge să se îndoiască de tot, chiar şi de fiinţa iubită, şi regretă imediat confidenţele făcute în pat. Romanul descrie deteriorarea lentă a unei iubiri sufocate sub greutatea neîncrederii, dar şi a mizeriei şi a unei birocraţii absurde.
Prin istoriile întrepătrunse ale apropiaţilor Letiţiei şi ai lui Sorin, cartea acoperă o jumătate de secol de istorie românească, de la dictatura fascistă a lui Antonescu, pînă la domnia «tovarăşului» Ceauşescu, trecînd prin anii duri ai stalinistului Gheorghiu-Dej.
Descriind cu o rară fineţe bărbaţi şi femei care încearcă să trăiască liberi şi să scape, prin dragoste, de o existenţă limitată, autoarea arată că mai există un demon la fel de distructiv ca teroarea: precaritatea sentimentelor. O ameninţare, din nefericire, universală.” (Le Monde)