Fiecare dintre noi a avut momente în care nu şi-a putut aminti un nume propriu, a uitat de o întâlnire, a pierdut un obiect primit în dar de la o persoană apropiată. Sunt toate aceste "acte ratate" cauzate de un periculos proces de deteriorare a creierului sau doar expresii simbolice ale unor tensiuni sau conflicte psihice?
Freud, întemeietorul psihanalizei, demonstrează că psihopatologia noastră cea de toate zilele este o tulburare minoră şi trecătoare, de cele mai multe ori, a vieţii psihice, dar semnificativă. Ea ne face transparenţi pentru ceilalţi, aşa cum îi face şi pe ceilalţi transparenţi pentru noi. Dacă vrei să citeşti gândurile ascunse ale celorlalţi învaţă de la Freud cum să decriptezi actele ratate!
De fiecare dată când ne exprimăm greşit în vorbă sau în scris putem să conchidem că avem de-a face cu o tulburare cauzată de procese psihice în afara perimetrului intenţiei noastre, dar trebuie să admitem că eroarea de vorbire şi de scriere urmează adesea legile similitudinii, ale comodităţii sau ale tendinţei de accelerare…
Un prieten îmi comunică următoarea întâmplare: «Am acceptat cu câţiva ani în urmă alegerea în comitetul unei anumite uniuni literare, pentru că am presupus că asociaţia mi-ar fi putut fi odată de ajutor promovând reprezentarea dramei mele, şi am luat parte regulat, chiar dacă fără prea mult interes, la şedinţele care aveau loc în fiecare vineri. Acum câteva luni am primit apoi asigurarea unei montări la teatrul din F. şi de atunci mi s-a întâmplat sistematic să uit de şedinţele uniunii. Când am citit scrierea dumneavoastră despre astfel de lucruri, m-am ruşinat de uitarea mea, mi-am făcut reproşuri că este o mojicie să nu mai particip acum după ce nu mai am nevoie de oamenii respectivi şi m-am hotărât să fac totul pentru a nu uita să merg în vinerea următoare. Mi-am tot amintit de această intenţie a mea, până ce am dus-o la îndeplinire şi m-am aflat în faţa uşii sălii de şedinţe. Spre mirarea mea era închisă însă, şedinţa fiind încheiată; căci mă înşelasem asupra zilei: era deja sâmbătă!»
[Sigmund Freud]