Un limbaj poetic direct, cu mesaje clare, neînvăluite în vălurile dense ale figurilor de stil. Totul însă aureolat de o feminitate sensibilă.
„Nicoleta Popa scrie pentru că nu poate altfel. Și o face în regimul urgenței, fără brizbrizuri, fără menajamente, fără să-i pese prea mult de ce zic cei din jur, fiindcă are ceva de mărturisit. E detectabil chiar un sadism al adevărului în versuri, necesar asemeni oxigenului ca să rămână un om întreg. Își analizează condiția de femeie, vituperează, se tânguie, este firească, nu plictisește. Volumul de față e mai cuminte decât anteriorul, sulfurosul Fragmente din inima mea. Să fie o etapă intermediară, o trecere spre un alt palier al spunerii poetice? Nu mă încumet la un răspuns. Această piteșteancă e de reținut în rândul poetelor care contează în literatura română.” (Alexandru Petria)
„O seducătoare feminitate sclipește prin versurile din spatele acestei coperte. Nu trebuie decât să deschizi oriunde și o să te simți sigur mișcat. Dar nu trebuie să deschizi dacă nu te simți pregătit să te lași îmbogățit de efluviile sensibilității… de spiritul acestei poete. Aferim.” (Stoian G. Bogdan).
Nicoleta Popa (n. 1973) a absolvit Facultatea de Științe Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității „Constantin Brâncoveanu” din Pitești, specializarea jurnalism. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România din anul 2003. A colaborat la ziarul Ora și la mai multe reviste, printre care amintim Calende, Argeș, Contrapunct, Interval. A publicat volumele Autorul este plecat în week‑end (1997), Egoismul de rigoare (2001), Animal de povară (2007), desemnat de filiala din Pitești a Uniunii Scriitorilor din România drept cea mai bună carte de poezie a anului, și Fragmente din inima mea (2009) și este prezentă în antologiile Urmașele lui Novalis (1999) și Arheologie generală (2000).