Structura si semnificatia Metafizicii lui Aristotel

Metafizica lui Aristotel este probabil cartea cea mai studiatã, cea mai discutatã şi, cu siguranţã, lucrarea ce a exercitat cea mai mare influenţã asupra întregii istorii a filosofiei occidentale. Se vorbeşte despre ea de mai bine de douãzeci de secole, prima menţiune despre Metafizica o gãsim la autorul antic din secolul I d.C., Nicolaos din Damasc; de asemenea, se presupune cã Metafzica a fost publicatã pentru prima oarã în secolul I î.C., probabil la Roma, fiind cea dintâi ediţie a operelor lui Aristotel – în opinia unui cunoscut cercetãtor al temei, şi anume Paul Moraux – a fost întocmitã de cãtre Andronicus din Rhodos, tocmai aici, în timpul lui Cicero. Prima menţiune despre ea se gãseşte câţiva ani mai târziu, la Nicolaos din Damasc; din momentul acela Metafizica începe sã fie comentatã, dicutatã şi sã exercite o influenţã profundã asupra filosofiei. Unul din centrele în care ajunge sã fie tradusã Metafizica în araba este Bagdad, în secolul IX; aşadar, atât în Occident, cât şi în Orient ea ocupã o poziţie central în istoria gândirii. în ciuda acestui fapt, Metafizica lui Aristotel nu este o carte, sau mai bine zis, nu s-a nãscut, nu a fost conceputã de autorul ei ca o carte. Aristotel nu a avut aceastã carte, nu a avut în mâini Metafizica; de fapt, nici mãcar nu cunoştea cuvântul “metafizicã”. Respectivul cuvânt a rãmas legat pe vecie de numele sãu, dar el nu este titlul vreunei cãrţi, fiindcã se pare cã lucrarea a fost culeasã, în formatul cunoscut din tradiţia manuscriselor, de cãtre acest Andronicus, la origine din Rhodos; el a fost editorul tuturor lucrãrilor şi tratatelor redactate de Aristotel pentru a fi predate în şcoala sa.