„Când mi-am ridicat fruntea am simțit că sunt de neînvins. Și am înțeles că orice se întâmplă în viața asta este în regulă așa cum este. Că n-am de ce să mă opun. Practic, am înțeles că trecerea noastră nu este prin timp și nu are nicio legătură cu spațiul. Mă simțeam bine acolo unde eram, în postura în care mă aflam, cu gândurile pe care le primeam și nu conta deloc cine sunt, ce sunt sau ce am făcut până în momentul ăla. A fost vindecător... Mă uitam la tălpile goale ale celui din fața mea și nu-mi păsa nici cine e, nici de ce e aici, și nici măcar că avea călcâiele crăpate și neîngrijite. Eram toți una și aceeași ființă.”
Umbla pe o stradă plină de praf și de pietre mărunte, și nu spunea decât atât, întruna: Nu căuta ce nu vezi, schimbă întrebările.