O autobiografie rescrisă
„De-a lungul anilor, unii cititori s-au plîns că în aceste pagini Nabokov apare ca fiind răsfăţat, arogant şi egoist; toate acestea sunt adevărate, dar nu contează câtuşi de puţin. Prin însăşi natura ei, autobiografia e, inevitabil, un act lipsit de modestie, orice ar spune cei care o practică. Adevăratul ei subiect este – sau ar trebui să fie – dezvoltarea interioară şi exterioară, care nu poate fi descrisă altfel decît prin cufundarea în adîncul propriului sine. Memorialistul autentic este acela care, explorîndu-şi propria identitate, lasă să se întrevadă frînturi din ceea ce ne este comun tuturor, păstrîndu-şi totodată calitatea izbăvitoare a autoironiei.” (The Washington Post)
„Cînd scrie despre persoane sau lucruri iubite, Nabokov este irezistibil; cînd descrie pe cineva sau ceva ce detestă, îi face pe cititori să simtă, fie şi temporar, aceeaşi repulsie faţă de obiectul dispreţului său.” (The New York Review of Books)