Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Coșul tău este gol.
      Comandă
      Zatul
      8.0 / 10 ( 1 voturi)
      Limba:
      Romana
      Data publicarii:
      2020
      Tip coperta:
      Paperback
      Nr. pagini:
      312
      Colectie:
      Editia:
      a II-a
      ISBN:
      9786064401489
      Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm
      Adaugă în coș
      5500
      Livrare în 24h! (a doua zi) În stoc

      Preț valabil exclusiv online!
      Împachetare cadou gratuită!
      Transport gratuit peste 150 de lei.
      Retur gratuit în 14 zile.
      Ai întrebări? Contactează-ne!
      Descriere

      Peisajul magic al basmelor rusești și realităţile luptei pentru supravieţuire constituie fundalul căutării de sine și al aventurilor tânărului Benedikt, într-o lume postapocaliptică, în care un regim totalitar a preluat puterea.

      Moscova se află într-o nouă Epocă de Piatră, unde birocraţia și tirania sunt regulile fundamentale cărora trebuie să se supună oricine ține la viața lui. Benedikt lucrează ca scrib, copiind manuscrise atribuite unui singur om – dictatorul aflat la putere –, singurul care are voie să scrie cărți și care are acces la operele clasicilor, considerate periculoase pentru oamenii de rând. Astfel, sistemul totalitar pune ghearele pe artă, o transformă în capital și face ca în numele ei să se comită crime. În acest context, Benedikt descoperă plăcerea lecturii și ajunge să ucidă pentru a mai citi o Carte și pentru a avea acces la un trai mai bun, dobândit prin căsătoria cu fiica unuia dintre oamenii puternici ai statului.

      Dar toate acestea până când? Care este prețul care trebuie plătit pentru artă? Unde începe și unde se termină libertatea atunci când ai acces la Carte? Cum arată puterea atunci când unitatea ei de măsură este arta? Tatiana Tolstaia dă glas acestor întrebări în Zâtul și ghidează cititorul spre răspunsurile posibile, pe care să le găsească, însă, de unul singur.


      O capodoperă postmodernă de talia Sufletelor moarte, de Gogol, și a Focului palid, de Nabokov.

      — THE Times Literary Supplement

      Zâtul are câte ceva din toate: este deopotrivă brutal și generos, particular și universal, sumbru și ilar, clasic și absolut inedit.

      — Jonathan Safran Foer

      Tragic și amuzant, tulburător și plin de speranţă, Zâtul este un excepţional și temerar portret al Rusiei, o naţiune ce poartă blestemul conducătorilor săi și binecuvântarea literaturii. Tatiana Tolstaia este una dintre aceste binecuvântări.

      — Gary Shteyngart

      Vitalitatea explozivă a imaginaţiei și ludicitatea debordantă o plasează pe Tatiana Tolstaia pe acea unică descendenţă de autori satirici și suprarealiști care se întinde de la Gogol până la Bulgakov.

      — THE New York Times Book Review


      Născută în 1951 la Sankt Petersburg (pe atunci, Leningrad), Tatiana Tolstaia provine dintr-o familie de scriitori din care au făcut parte și Lev și Aleksei Nikolaevici Tolstoi. După obținerea diplomei în limbi clasice la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg, Tatiana lucrează câțiva ani într-o editură din Moscova, iar pe la mijlocul anilor ’80 începe să publice povestiri în revistele literare ale vremii. Spre sfârșitul anilor ’80 pleacă în Statele Unite, unde predă, vreme de un deceniu, la câteva universități importante, după care revine în Rusia. Cunoscută pentru eseurile caustice asupra vieții rusești contemporane, Tatiana Tolstaia devine corealizator al unui popular talk-show pe teme culturale și politice. Scrierile ei au apărut în publicații consacrate, precum The New Yorker și The New York Review of Books. Dintre titlurile semnate de ea, la Curtea Veche Publishing a mai fost tradus volumul Lumi eterice (2019).

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.
      Adaugă o recenzie
      Trebuie să te autentifici pentru a adăuga comentarii/recenzii.