Economia politice de pana acum ne invata ca munca este izvorul tuturor avutiilor si masura tuturor valorilor, asa incat doua obiecte pentru a caror producere s-a cheltuit acelasi timp de munca au aceeasi valoare, si, dat fiind ca in general numai valori egale pot fi schimbate intre ele, aceste obiecte pot fi schimbate intre ele. Dar, in acelasi timp, ea ne invata ca exista un fel de munca acumultata, pe car o denumeste capital; ca, datorita resurselor pe care le contine, acest capitol sporeste insutit si inmiit productivitatea muncii vii, pretizand pentru aceasta o anumita retributie numita profit sau castig. Dupa cum stim cu totii, in relitate lucrurile se petrec in asa fel, incat profiturile muncii moarte, acumulate, devin din ce in ce mai masive, capitalurile capitalistilor devin din ce in ce mai colosale, in timp ce salariul muncii, vii devine din ce in ce mai mic,iar masa muncitorilor care traiescexclusiv din salariu devine din ce in ce mai numeroasa si mai saraca. Cum poate fi rezolvata aceasta contradictie?
Cum poate sa ramina un profit pentru capitalist daca muncitorul primeste in schimbul muncii pe care el o incorporeaza in rodusul sau intreaga valoare?
Si, din moment ce se schimba intre ele numai valori egale, asa ar si fi trebuit sa se petreacalucrurile in cazul de fata. Pe de alta parte,cum pot fi schimbate intre ele valori egale, cum poate sa primeasca muncitorul intreaga valoarea produsului sau daca, asa cum recunosc multi economisti, acest produs se imparte intre el si capitalist? Economia politica de pana acum sta dezorientata in fata aceste contradictii, scriind sau bolborisind fraze confuzecare nu spun nimic. Nici criticii socialisti de pana acum ai economiei politice n-au fost in stare sa faca altceva decat sa releve aceasta contradictie; dar nici unul din ei n-a rezolvat-o si abia acum, in sfarsit, Marx a analizat procesuul de formare a acestui profit de pana la originile lui, clarificandin felul acesta totul.
Friedrich Engels,
["Demokratisches Wochenblatt" nr. 12 din 21 martie 1868]