Urmărind receptarea fiecăreia dintre cele Zece Porunci din epoca biblică până în pragul anului 2000, André Chouraqui constată că aceste legi de căpătâi ale lumii nu au fost niciodată pe deplin înţelese şi aplicate. Scopul lor – de a-l împăca pe Om cu omenescul şi cu Divinitatea – trebuie îndeplinit explicându-le mereu, fără ocultări şi deformări, ci cu grija de a le păstra autenticitatea originară. Prin ingenioasa paralelă pe care o construieşte între Declaraţia universală a îndatoririlor omului (cele Zece Porunci) şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, document fundamental după care omenirea se conduce astăzi, autorul reuşeşte să demonstreze că, departe de a fi perimate, legile marilor religii ale lumii sunt încă valabile şi sunt înglobate firesc într-o nouă etică universală.
„Salvarea lumii – acest vis al profeţilor lui Israel, al apostolilor lui Isus Cristos, al lui Mohamed şi al adepţilor săi – nu mai este în zilele noastre o dorinţă pioasă care se situează în nebuloasa promisiunii. Devine o exigenţă care condiţionează supravieţuirea nu numai a umanităţii, ci şi a planetei înseşi. Visul meu este de a vedea religiile, care au fost frâne puternice, devenind acceleratori ai mersului umanităţii spre împlinirea unităţii sale originare.“ (André CHOURAQUI)