O profesoară călătorește într‑o mică localitate din nordul îndepărtat pentru a studia folclorul spiridușilor, dar în această aventură fantasy, plină de căldură și de farmec, descoperă magia, prietenia și dragostea.
Profesoară la Cambridge, Emily Wilde se pricepe la multe lucruri. Savantă genială și cercetătoare meticuloasă, ea scrie prima enciclopedie dedicată spiridușilor. Dar Emily Wilde nu se pricepe la oameni. Niciodată nu ar putea purta conversații lejere la o petrecere, asta în cazul puțin probabil în care s‑ar gândi cineva să o invite. Emily preferă compania cărților, a câinelui ei, Shadow, și a poveștilor despre Poporul Fermecat.
Așadar, când ajunge în sărăcăciosul sat Hrafnsvik, Emily nu are nici cea mai mică intenție să își facă prieteni printre localnici. Nu are de gând nici să‑și piardă timpul cu celălalt vizitator sosit în Nord, rivalul ei academic, fermecătorul Wendell Bambleby, care reușește să cucerească sătenii, să se amestece în cercetările lui Emily, să o amețească și să o frustreze cu desăvârșire.
Dar, pe măsură ce Emily se apropie tot mai mult de secretele Celor Ascunși – cei mai greu de găsit dintre toți spiridușii –, ea trebuie să dezlege un alt mister: cine este, de fapt, Wendell Bambleby și ce își dorește cu adevărat? Pentru a găsi răspunsul, va trebui să dezvăluie cea mai mare taină dintre toate: propria ei inimă.
„Intimitatea unui jurnal este mereu seducătoare pentru cititori, iar Heather Fawcett utilizează perfect acest instrument literar pentru a te introduce, încetul cu încetul, într‑o lume cu adevărat miraculoasă.“
Marian Coman, redactor-șef Armada