Peste tot în lume, fiecare cultură are propriile dorințe de evadare. Filipinezii merg la plajă la fel ca grecii sau italienii. Americanii și indienii se îngrămădesc la filme și în mall-uri; englezii și argentinienii se adună la meciuri de fotbal și, mai cu seamă primii, în pub-uri. Pentru locuitorii din Iran evadarea s-ar putea să însemne o excursie în Dubai. Pentru un localnic al Dubai-ului evadarea înseamnă Londra iar pentru un londonez, evadarea se leagă de coasta andaluză a Spaniei, sudul Franței sau Tailanda. Ne dorim să ajungem în locul despre care avem convingerea că ne lipsește. Surprinderea mea este că, atunci când pășim în acele destinații magnetice la care toți visăm, îi percepem pe oamenii din mulțime ca fiind membri banali ai „maselor” – fără să conștientizăm că, de fapt, și ei fac același lucru ca și noi, sau, mai rău… noi facem același lucru ca ei.
În septembrie 2013, Sameet Sreenivasan, cercetător în cadrul Institutului Politehnic Rensselaer din New York, în urma unui amplu studiu publicat în revista Nature, a demonstrat ceva ce sociologii bănuiau de multă vreme și anume că avem tendința de a ne îndepărta de ceea ce găsim ca fiind banal, dar, totodată, detestăm fățiș necunoscutul – adesea fiindu-ne teamă de el. Deși studiul de care vorbesc are ca bază de lucru filmele de pe IMDb, cred că rezultatele ar fi aceleași dacă el ar fi replicat pe toți cei care aleg să-și petreacă vacanțele departe de casă. Evident există și excepții, spike-uri așa cum ar fi ele denumite într-un limbaj științific, și mi-ar plăcea ca toți cei care urmează să citească acest jurnal să iasă în evidență astfel, alegând evadări cât mai departe de potecile bătătorite de mulțimile de turiști ce aglomerează resorturile promovate de companiile de turism.
***
Abia am aterizat înapoi în București și deja entuziasmul îmi dă ghes în a mă apuca să povestesc despre călătoria de anul acesta din America Centrală. Am început cu alegerea titlului – care într-adevăr este cam lung (și încă nu cuprinde toate țările în care am pășit; lipsesc El Salvador și Honduras, dar am stat în ele destul de puțin ceea ce-mi permite să le omit), realizarea hărții și crearea spațiului logistic necesar redactării.
București, 10 septembrie 2022, ora 02:48
Călătorului îi șade bine cu drumul,
“Pierdut prin Lume” a devenit deja un brand. Un brand creat de Cătălin Vrabie pe o filozofie foarte simplă, care ar putea să se definească prin cunoașterea directă a unor noi geografii și culturi, pipăibilă, trăită în incertitudinea zilei de mâine, dar în frumusețea clipei de acum. Noul lui Jurnal de călătorie ne poartă pașii imaginației prin America Centrală, de la Canalul Panama la Cancún, de la nispurile galben-aurii ale Caraibelor la cele negre ale Pacificului, de la apele strălucitoare ale celor două oceane, la apele misterioase și întunecate ale peșterilor, de la verdele crud al vegetației tropicale la roșul-galben incandescent al vulcanilor, pe un drum mai mult sau mai puțin realizat la întâmplare. Cartea este o invitație convingătoare la învingerea inerției create de zona de confort și la descoperirea necunoscutului, prin a călători în locuri visate sau dorite, lăsând o serie de detalii ale călătoriei la întâmplare. Știu că nu este ușor, dar aventurile lui Cătălin Vrabie ne spun că se poate.
Panama, Costa Rica, Nicaragua, Honduras, El Salvador, Guatemala, Belize și Mexic sunt descoperiri geografice, istorice și culturale pe care Cătălin Vrabie ni le povestește într-un stil precis și fugar, dar captivant. Pentru Panama Cătălin ne propune Miraflores Locks, celebrul Canal Panama care a schimbat harta transporturilor maritime în America de Sud și o explorare a unor regiuni inundate în vegetația copleșitoare a tropicelor. Pentru Costa Rica sunt de admirat uriașele broaște țestoase din Parcul Național Tortuguero atunci când ies pe plaja de nisip să își depună ouăle. Este un spectacol unic care ne arată cât de diversă și creatoare este natura. Nicaragua te atrage în special prin zonele ei vulcanice. Aici, Cătălin a avut bucuria să-și realizeze un vis din copilărie, poate creat de imaginația lui Jules Verne. Să vadă de aproape lava incandescentă a unui vulcan activ, dar fără erupții. Vulcanul Masaya i-a oferit această oportunitate. Eu nu am văzut încă un vulcan activ, cu lava clocotind în craterul lui, dar îmi imaginez puterea hipnotică pe care o poate avea pentru ochii noștri. Și pentru a transforma această priveliște într-o imagine magnifică, vulcanul activ Acatenango din Guatemala i-a oferit apoi lui Cătălin o serie de erupții care depășesc cu mult imaginația noastră. Da, eforturile de a ajunge în astfel de locuri, călătorind doar cu un rucsac de șase kilograme și sandale romane sunt pe deplin răsplătite prin emoțiile puternice ale ineditului și, mai ales, al spectacolului unic pe care ți-l oferă natura.
De la spectacolul naturii, la spectacolul istoric al civilizației Maya. Parcul Național Tikal din Guatemala oferă călătorului care nu poate dormi cu gândul la ce urmează, un complex uriaș de temple și piramide care te uimesc prin arhitectura lor și prin convergența lor cu natura. Urmează pe această linie a vechilor civilizații Lamanai – unul dintre cele mai mari și mai bine excavate situri Maya din Belize. El cuprinde mărturii ale tuturor etapelor de dezvoltare istorică a civilizației Maya. Finalul acestor revelații istorice și culturale nu putea fi altul decât situl Chichén Itzá din Mexic. După trei zile ca-n poveste, când și-a sărbătorit ziua aniversară cu un pahar de vin, și după o nouă experiență de scuba diving pe Isla Mujeres, Cătălin ajunge la cel mai popular dintre obiectivele antice ale Mexicului. Specatcol și uimire în fața inteligenței creatoare a celor din vremurile Maya. Concluzia lui Cătălin este convingătoare: va trebui să mai revină pe aceste meleaguri ca să se poată bucura de întreaga lor splendoare.
Prof. Univ. Dr. Constantin Brătianu