„Când am scris, cu zece ani în urmă, despre arta scalpării, entuziasmat la rândul meu de forța și de autenticitatea impresionantă pe care le emanau acea carte (care era, de fapt, un lung poem despre singurătate, boală, claustrare și deziluzie), nu aveam cum să știu că lui Khasis îi va lua un deceniu până să revină cu o carte la fel de bună și de elocventă pentru talentul lui extraordinar, și cu atât mai puțin m-aș fi gândit, atunci, că voi fi tocmai eu editorul acesteia. Sunt câteva cazuri cu totul speciale în poezia românească recentă, de admirabili poeți ai unei singure cărți — în anii ‘90 a fost Constantin Acosmei, cu Jucăria mortului, iar la începutul secolului Ruxandra Novac, încă de atunci cu o clasă peste aproape toți debutanții perioadei, a cărei revenire după ecograffiti se lasă așteptată. Khasis părea să fie un autor din aceeași familie (al cărei celebru precursor este, firește, Ion Barbu), a poeților unei singure cărți excelente, însă aparenta naturalețe a vieții e un volum puternic și tulburător ce confirmă comentariile admirative ale atâtor poeți și critici de primă mână, și îl impune în fine, la 40 de ani, ca pe unul dintre cei mai buni poeți — nu doar ai generației noastre, ci din întreaga literatură română de azi.”
Claudiu Komartin