Mara e o fetiță mică, mică, cu ochi mari, mari, albaștri, care ar mânca toată ziua prăjituri. Degeaba îi spun părinții ei că prea multe dulciuri nu sunt bune pentru dinți. Pentru ce mai există prăjituri, dacă nu ai voie să le mănânci?
Mai ales cele cu ciocolată și cu multe fructe de pădure.
Dar înghețata? Dar vata de zahăr? Dar baclavaua plină de nucă și sirop delicios din miere? Cum poate fi mai bun un piure de țelină, bunăoară, decât o prăjitură? Adulții au exagerările lor, dar cea mai gravă e cu siguranță cea care spune că prăjiturile pot să facă rău copiilor. Un om mare nu are cum să știe mai bine decât un copil ce îi face, sau nu, rău acestuia. Asta, pentru că omul mare nu mai e copil și a uitat demult ce e bun. Ba, mai mult, vrea ca și copilul de lângă el să devină cât mai repede un om mare, ca să nu-i mai placă prăjiturile și să mănânce toată ziua pește la abur, fără sare și cu garnitură de legume fierte.
Așa că Mara nu își dorea să devină mare vreodată, pentru că îi plăceau prea mult prăjiturile.
Într-o zi le spuse părinților că e foarte supărată pe ei, pentru că n-au lăsat-o să mănânce un tort întreg de înghețată. Nici măcar nu era un tort mare. Era un tort mic, mic de tot, cât o farfurie. Mama și tata au început iar să-i explice că prăjiturile nu sunt chiar atât de bune pentru copii, iar înghețata, fiind și ea un fel de prăjitură, nu era nici ea atât de bună, mai ales pentru gât. Lucrul ăsta Mara îl auzea destul de des și sfârșea, în cele din urmă, prin a ceda cu înțelepciune în fața argumentelor părinților ei. Doar că, în ziua aceea, a vrut să le arate că și ea poate proceda ca un om mare, așa că le-a întors pur și simplu spatele, lăsându-i vorbind și a ieșit pe balcon să se uite în direcția unde știa ea sigur că se află Țara Prăjiturilor.