„Unii oameni cred că am început să scriu basme întrebându-mă cum le-aş putea spune copiilor ceva despre creştinism; apoi mi-am ales basmul ca unealtă, am strâns informaţii despre psihologia copiilor şi am hotărât pentru ce categorie de vârstă să scriu, am întocmit o listă de adevăruri creştine fundamentale şi am făurit «alegorii» care să le exprime concret. Toate astea sunt pură fantasmagorie. N-aş fi putut cu nici un chip să scriu aşa. Totul a început cu nişte imagini: un faun cu o umbrelă, o regină pe o sanie, un leu magnific. Iar elementul creştin şi-a făcut singur loc în poveste.“
C.S. Lewis adună în această colecţie de eseuri gânduri despre scrierile de ficţiune, discutând în special rolul basmelor şi al literaturii ştiinţifico-fantastice şi îndreptându-şi privirea critică atât asupra unor scriitori precum J.R.R. Tolkien sau George Orwell, cât şi asupra dificilei sarcini de a scrie pentru copii. Lewis îşi afirmă poziţia în contrast cu cea a criticilor literari ai vremii lui: să fii fermecător atunci când aşterni pe hârtie imagini şi întâmplări din lumea noastră reală sau din alte lumi, închipuite, înseamnă să pui în valoare mai întâi de toate Povestea în sine şi imaginaţia, fără a uita că gusturile copiilor în materie de literatură nu se deosebesc prea mult, la urma urmei, de cele ale oamenilor mari.