Viorica Răduţă ne aduce în faţă romanul unui oraş – Rîmnicu Sărat – în care a existat o celebră închisoare comunistă. Cartea debutează cu procesul unui torţionar, Comandantul Vişinoiu, imaginat de Mihăiţă – un bătrîn sărac cu duhul, a cărui adolescenţă s-a petrecut în teribila închisoare. Diagnosticat cu sindrom confuziv de detenţie, personajul retrăieşte fiecare fragment de real ca pe un moment petrecut între zidurile celulei. Istoria se reface din dialogurile lui Mihăiţă cu sine sau cu spiritul deţinutului politic Ion Mihalache, mort în 1963 în acest penitenciar. Cealaltă voce a romanului, Ilinca, este mesagerul istoriei perioadei ceauşiste, cînd, în febra sistematizării, oraşul interbelic se transformă şi îşi pierde culoarea. Prin tehnica fotografierii, laitmotiv al cărţii, se refac detalii ale oraşului – muzeu în aer liber, în care binele şi răul convieţuiesc într-o vinovăţie resimţită tacit de victime, nu de torţionari.
„Ca şi Făgăraşul meu natal, a cărui cetate a fost transformată de către comunişti într-un sinistru loc de detenţie, Rîmnicu Sărat al Vioricăi Răduţă e cicatrizat de închisoarea care i-a umbrit destinul modern, devenind un reper de tăcere şi de plumb pentru localnici. Ce sens poate avea un oraş, dacă în centrul său se află o tăcere? Ce menire pot avea nişte oameni obişnuiţi, neeroici, dar oneşti pînă la cinism faţă de ei înşişi şi faţă de ceilalţi, dacă ei devin captivii unui timp politic uniformizant şi inerţial, pentru a fi duşi într-o direcţie preponderent atroce? Romanul Vioricăi Răduţă e construit pe lo-gica inelelor concentrice, lipsa de libertate a închisorii repercutîndu-se, în exterior, în libertatea ca resemnare sau indiferenţă pe care o trăiesc oamenii. Cele două destine care structurează volu-mul, unul masculin şi unul feminin, nu se vor întîlni cu adevărat niciodată, soarta lor fiind aceea de a evolua ca linii paralele. Însă radiografierea a ceea ce se află între aceste două linii conferă calitate măiestriei de romancier a Vioricăi Răduţă, fiindcă e foarte greu să duci pînă la capăt un roman făcut doar din nuanţe de alb, gri şi negru. Cîteodată, fotografii «oraşului închis» ajută la fixarea unor instanţe, aşa cum o fac memoria sau documentele inserate în text. Îşi mai aminteşte cineva că generalul Grigore Gheba, autorul culegerilor noastre de matematică, a fost prefect de Rîmnicu Sărat?” (Ştefan Borbély)