Prin Suflete moarte autorul planuia o Odisee in trei parti, dupa modelul Divinei comedii a lui Dante, prima dintre ele reprezentind "infernul" Rusiei, a doua - "purgatoriul", iar a treia - "paradisul", mintuirea ei. (Emil Iordache)
In Suflete moarte, cititorul lui Gogol poate identifica fara gres paternitatea mai tuturor eroilor din literatura rusa a veacului trecut.
Buni si rai, monstruosi si omenosi, generosi si canalii, din Suflete moarte se trag, desi starea lor civila e atât de diversa si dezorientata la prima vedere: Iuduska si Piotr Bezuhov, Oblomov si Levin, Bazarov si Smerdiakov. Omul din cutie si Idiotul, Rudin si Nehliudov, zeci si zeci altii, de prisos sa-i însiram, fiindca sunt prezenti în amintirea oricui.
Iar lectorul, identificând fara gres genealogia gogoliana a acestor eroi, tot asa de lesne mai poate gasi în Suflete moarte si o prefigurare aproape completa a mai tuturor problemelor conflictelor, întrebarilor, avertismentelor si chiar a eroilor care au predominat literatura rusa a veacului trecut.
Ca din pamântul gras al stepei dupa ploile primaverii, când irumpe la dogoarea soarelui cea mai dezordonata si navalnica vegetatie, în cel mai straniu amestec si cea mai frenetica întrecere, tot asa dupa opera lui Gogol s-a dezlantuit o brusca iruptie a energiilor creatoare, care a înaltat într-un svâc literatura rusa pe primul plan al culturii europene în mai putin de cincizeci de ani, atingând si depasind nivelul literaturilor mai favorizate de împrejurarile istorice si geografice, cu tezaure acumulate în decurs de veacuri...
Fenomen greu de explicat, cu neputinta de imaginat, fara un precursor de covârsitoarea incarnatie a specificului rus care a fost, dupa Puskin, Nicolai Vasilievici Gogol, si fara o opera de prodigioasa actiune germinativa a Sufletelor moarte.
Silit sa se îndeparteze de patrie în Germania, în Elvetia, în Franta si mai cu seama în Italia, a pastrat o perspectiva în spatiu a operei sale: vesnic nemultumit de cuprins si de forma, Gogol a modificat si a transcris în medie macar de opt ori fiecare capitol al cartii. Treptat, viziunea lui a trecut de la Cervantes la Divina Comedie a lui Dante, cum dovedeste atât subîmpartirea cartii în cânturi în loc de capitole, cât si coperta editiei a doua din primul volum desenat cu mâna proprie si unde mentiunea "poem" depaseste grafic de trei ori în dimensiuni celelalte slove ale literelor.
Luptând cu aceste vesnice nemultumiri de sine ale artistilor si ale omului, luptând cu cenzura în conditii de un grotesc vrednic de episoadele poemului sau [...], Gogol a iesit vlaguit, stors, coplesit de uriasa întreprindere la care n-a mai rezistat faptura lui subreda si bolnavicioasa, cu nervii destramati.
Opera si-a continuat misiunea si dupa moartea-i prematura, fecundând literatura rusa aproape un veac întreg si tinând urmasii cu atentia vesnic marita la alarmele veacului, dupa povata adresata cu putine zile înainte de a închide ochii, într-un adevarat si miscator testament scriitoricesc: "Nu fiti suflete moarte, ci suflete vii!..."