De la copilaria in familia numeroasa a unui miner pana la cantareata multipremiata comparata cu Marlene Dietrich si cu Edith Piaf, viata Patriciei Kaas a fost un sir de evenimente si intalniri mai norocoase sau mai triste ale caror principale jaloane sunt muzica si iubirea, asa cum marturiseste artista: „Am cantat mult, am iubit mult, am plans mult.“ Umbra cea mai prezenta in vocea si destinul sau este cea a mamei.
Mama Patriciei este cea care a intuit de la inceput talentul sau, a incurajat-o si i-a fost alaturi, iar moartea ei timpurie si-a pus amprenta atat asupra vietii, cat si a carierei artistei. In copilarie, Patricia canta la balciuri si concursuri fara mare importanta; a continuat ca vocalista pentru formatii necunoscute, pana cand, la nouasprezece ani, are loc intalnirea cu François Bernheim, compozitor si producator.
De acum inainte, va cunoaste numerosi alti oameni care ii vor influenta intr-un fel sau altul cariera si viata: Gérard Depardieu – producatorul primei inregistrari, Didier Barbelivien – compozitorul care ii va scrie cantece de succes precum Mademoiselle chante le blues, Jean-Jacques Goldman – care a semnat, la randul lui, cantece pentru Patricia, Alain Delon – care ii va deveni prieten si o va sfatui in legatura cu capcanele celebritatii, regizorul Claude Lelouch, in al carui film, And now... Ladies and Gentlemen, a jucat, Jeremy Irons, partenerul ei din film, si multi altii.
Pe langa aceste intalniri, cele cateva sute de concerte, adevarate spectacole, in cadrul turneelor in lumea intreaga – ce au purtat-o din Franta, Germania si SUA pana in Rusia, China si chiar Kosovo si Kazahstan – sunt descrise drept momente de maxim efort si bucurie ale carierei sale.
Patricia Kaas ne dezvaluie, cu aceeasi sinceritate, detalii despre viata sa intima – relatiile de familie, prieteniile si iubirile, – dar si intamplari precum hartuirea indelungata de catre un fan, dezamagirea produsa de clasarea pe locul al optulea la concursul Eurovision din Rusia, in 2009, si tristetea cu care a primit vestea ca nu va putea avea copii. Aceasta retraire a vietii sale este vazuta ca un fel de terapie si e, mai ales, un prilej de a se regasi, „Puternica si curajoasa. Dar si emotionanta“.