Yasunari Kawabata este primul scriitor japonez care a primit Premiul Nobel pentru literatura, in 1968. Vechiul oras imperial este considerat capodopera lui Yasunari Kawabata, o fresca impresionanta a legendarei capitale nipone, fiind unul dintre cele trei romane mentionate de juriu la decernarea Premiului Nobel. Romanul fost ecranizat in 1963 de Noboru Nakamura si in 1980 de Kon Ichikawa.
Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, locuitorii orasului Kyoto asista la metamorfoza lenta, dar imuabila, a stravechilor obiceiuri. Doua surori gemene, despartite la nastere, se regasesc pe neasteptate, iar universul fiecareia sufera transformari fundamentale: socul noii identitati aduce cu sine o maturizare sfasiata de sentimente contradictorii, ce isi cauta alinarea in iubire. Cadrul romanului il constituie fabulosul Kyoto, unde voluptatile spiritului, reflectate in sarbatorile fastuoase, le intalnesc pe cele ale trupului, cultivate in misterioasele cartiere ale placerilor locuite de gheise. O poveste a doua destine complementare, care isi raspund in pofida distantei ce le-a separat, Vechiul oras imperial surprinde o lume in care subtilitatea vechii arte nipone si misterul legendelor japoneze se intrepatrund.
Yasunari Kawabata s-a nascut la Osaka, in 1899. In 1924 a absolvit Universitatea Imperiala din Tokio. A debutat in 1925, si doi ani mai tarziu a devenit cunoscut prin nuvela Dansatoarea din Izu (Izu no odoriko; Humanitas Fiction, 2008), iar in 1948 si-a castigat definitiv notorietatea cu romanul Tara zapezilor (Yukiguni; Humanitas, 2007). Este primul scriitor japonez care primeste Premiul Nobel, in 1968, motivatia juriului fiind „maiestria lui literara, care exprima cu mare sensibilitate esenta spiritului japonez“. S-a sinucis in aprilie 1972, la doi ani dupa moartea prietenului sau, scriitorul Yukio Mishima. Printre cele mai cunoscute carti ale sale se numara O mie de cocori (Sembazuru, 1952; Humanitas, 2000), Maestrul de go (Meijin, 1954; Humanitas Fiction, 2007), Vuietul muntelui (Yama no oto, 1954; Humanitas, 2000) si Frumusete si intristare (Utsukushisa to kanashimi to, 1964; Humanitas, 2000).