Din vremea când Bucureştiul era socotit Micul Paris, ne-au rămas înregistrări cu soliştii Jean Moscopol, Cristian Vasile, Zavaidoc, Gion, Petre Alexandru, Dorel Livianu, etc. Pentru ei, compozitorii timpului se întreceau în a ne dărui cântece cât mai frumoase. Vasile Vasilache a scris spectacole de revistă care lansau noi şlagăre ca Trurli, Trurli, Ion Vasilescu scrie Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară, şi Inima-i un telefon, iar Ionel Fernic, compozitor şi textier care ne-a lăsat peste 400 de piese între care se regăsesc Adio doamnă, Mai spune-mi încă o dată, prezente pe această colecţie.
Dintre solişti se remarca Zavaidoc – foarte apreciat la vremea aceea; era într-o continuă competiţie şi duşmănie cu Cristian Vasile din Brăila, băiat chipeş, care se îndrăgosteşte de Zarada, o frumoasă ţigancă, damă de companie prin restaurantele vremii, pe care o imortalizează în versurile puse pe un tango sudamerican – celebrul Zaraza. De fapt el spune Zarada, numele fetei iubite, dar dicţia îi joacă feste, unii au auzit Zaraza şi a rămas aşa. Jean Moscopol – tot brăilean şi el, face înregistrări pe plăci de ebonită pentru Columbia şi His Master’s Voice. Emigrază în S.U.A unde nu mai cântă decât pentru prieteni, în cercurile de români. A lansat, totuşi, mai multe Cuplete anticomuniste care au apărut şi pe piaţa românească, cu mare succes. Îi mai putem aminti pe Gion – diseur la Sinaia prin anii 30 şi pe Dorel Livianu, care era lucrător la un magazin de stofe. Petre Alexandru, cel care a lansat celebrul Ionel, Ionelule, a înregistrat şlagăre de unul singur, sau împreună cu Mia Braia. Tot în acea vreme, Titi Botez făcea succes cu Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă, Femeia, eterna poveste, Trurli, Trurli.
Melodiile lansate în această epocă sunt melodii de neuitat şi conţin în ele tot parfumul epocii, ca o poveste despre Bucureştii de altădată.