Adrian Green este un homosexual român care se mută la Londra pentru că… e obosit. Deși nu prea mai are chef de muncă, își găsește, totuși, un job: administrator de cimitir. Pe măsură ce interacționează cu diverși clienți, vii sau morți, Adrian ne spune exact ce crede el despre religie, bani, sex sau moarte, concepte pe care le descrie cu o sinceritate crudă, foarte mult umor și sarcasm. Cimitirul Wormholt devine spațiul în care Green își dă seama că fericirea stă în acceptarea adevărului propriu, și nu în ochii celor din jur.
“Singurul sfat pe care eu pot să îl dau cu inima împăcată este: Dormiţi! Dormiţi, fraţilor, că somnul n-a făcut rău nimănui! Eşti trist? Culcă-te! Eşti nervos? Culcă-te! Vrei să mori? Culcă-te, poate ai noroc şi mori în somn!”
Odată ce treci peste “urbanismul” limbajului și disecțiile întâlnirilor amoroase ale lui Adrian Green, Cimitirul îți propune un personaj care își îmbrățișează cu curaj imperfecțiunile, și le înțelege și acceptă, și care navighează cu mult umor într-un univers plin de personaje bizare, aproape suprarealiste. (Monica Bîrlădeanu)
Deși am citit recent multe cărți bune, nu mi s-a mai întâmplat de câțiva ani să mă arunce una din ele atât de puternic într-un film anume, cum a făcut-o Cimitirul. (Cristina Nemerovschi)
Singurul mesaj pe care îl am pentru tine e următorul: Nu îmi doresc să te învăț nimic, dar îmi doresc să îți placă ce am scris. Ceea ce ai acum în mână e o carte pe care ai fi putut să o scrii și tu. E o carte scrisă simplu, fără pretenții, pentru că eu nu sunt scriitor. Deschide cartea la prima pagină și vei vedea că tot ce fac eu în primele rânduri faci și tu în fiecare zi. Relaxează-te, finalul e mereu același! (Autorul)