Împrumutând elemente din tradiția biblică, din folclorul idiș și din legendele europene, povestirea inițiatică Deodată în adâncul pădurii oferă o parabolă magistrală despre toleranță, compasiune șI speranță.
Un sat pierdut între munți, înconjurat de păduri sumbre și stăpânit de teamă și tristețe. Cândva, demult, un blestem pare să-l fi lovit: toate vietățile — insecte, păsări, câini, pisici, chiar și peștii din râu — l-au părăsit. Înspăimântați de o creatură misterioasă pe care o numesc Nehi, oamenii se închid în case, seară de seară, și nu le dau voie copiilor să intre în pădure. Mai ales tăcerea bântuie mica așezare, căci nimeni nu vrea să-și amintească, nici să vorbească de animalele pierdute și de viața de dinainte. Însă doi copii curajoși, Mati si Maia, sunt atrași de taina întunericului și se hotărăsc să afle ce se ascunde în adâncul pădurii și în inimile oamenilor.
„Dacă ai fi Jung, ai identifica precis în Deodată în adâncul pădurii motive primordiale și universale. Dacă ai fi istoric, ai găsi niște para¬le¬lisme istorice evidente. Dacă ai fi biograf, gândul te-ar purta spre extraordinara carte a lui Oz, Poveste despre dragoste și întuneric, dato¬rită rădăcinilor comune. Dar dacă ești cititor, atunci pregătește-te pur și simplu să fii fermecat. N-ai să recunoști nimic altceva și te vei vedea doar pe tine însuți.“ (Ian Sansom, The Guardian)