În teatrul absurd, în general, şi în piesele lui Havel, în special, […] există o legătură existenţială strânsă între oameni şi un sentiment de speranţă, în ciuda haosului şi a crizei evidente din jurul nostru. Adevărul este comunicat în situaţii cotidiene, aproape triviale. Personajele nu sunt filozofice nici în mod făţiş, nici intenţionat, ci reuşesc să transmită un mesaj profund prin însăşi banalitatea lor. [...] Piesele sale [...] sunt puternice, pline de spirit şi ironie, în linia lui Cehov, Beckett şi Ionesco, dar neîndoielnic ceheşti în privinţa mentalităţii şi a comportamentului protagoniştilor.
„Paradoxurile vor continua. Ca şi până acum, voi continua să mă aşez cu neplăcere în faţa unei foi albe, voi evita în toate felurile să scriu, mă voi îngrozi permanent de primele cuvinte care vor apărea pe hârtie. Voi încerca să-mi adun curajul să scriu, voi fi disperat atunci când nu voi reuşi – şi totuşi până la urmă voi scrie o piesă: demonii misterioşi care au inventat această suferinţă a mea probabil nu se vor linişti niciodată şi până la urmă vor obţine mereu ceea ce doresc. Mă vor enerva ca şi până acum toate speranţele – de multe ori nepotrivite, iar uneori nesăbuite – cu care ceilalţi mă încarcă şi toate rolurile, începând cu cele de reprezentant şi sfârşind cu cele de samaritean, care îmi sunt prestabilite. Ca şi până acum, mă voi revolta împo-triva acestor lucruri şi îmi voi proclama dreptul la linişte – şi până la urmă voi îndeplini toate aceste sarcini cu un sentiment de sinceră bucurie. Ca şi până acum, mă va chinui mereu câte ceva, mă voi teme şi mă voi îngrozi de câte ceva, voi intra în panică, mă voi învinui şi blama, uneori voi cădea pradă disperării – şi, ca şi până acum, vă veţi putea baza pe mine şi întotdeauna voi fi găsit acolo unde îmi este locul.“ Václav Havel
Dramaturg, eseist, poet şi om politic, Václav Havel s-a născut în 1936 la Praga, într-o familie de oameni de afaceri şi intelectuali. Privat de posibilitatea de a urma o facultate umanistă, s-a înscris la cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Tehnice din Praga, pe care le-a abandonat după doi ani. Începutul anilor ’60 a prilejuit şi debutul carierei sale teatrale: din 1960 a lucrat ca maşinist, asistent de regie şi dramaturg la Divadlo Na Zábradlí („Teatrul pe balustradă“) din Praga, iar între 1962 şi 1966 a urmat cursurile Facultăţii de Teatru şi a început să publice în numeroase reviste culturale. În 1968 a jucat un rol activ în renaşterea culturală din timpul „Primăverii de la Praga“, însă, un an mai târziu, după ocu-paţia sovietică, piesele sale au fost interzise în Cehoslovacia. Închis de câteva ori pentru atitudinea lui civică, în 1989 Havel a devenit unul dintre liderii majori ai „Revoluţiei de catifea“, fiind ales preşedinte al Cehoslovaciei la sfârşitul aceluiaşi an, iar în 1993 şi 1998, al Republicii Cehe.
La fel de inovatoare ca activitatea în plan politic, piesele sale au revoluţionat teatrul ceh şi i-au adus recunoaşterea internaţională, fiind traduse în peste zece limbi şi incluse în repertoriul teatrelor nu numai din Cehia, ci şi din întreaga lume. În 2010, Havel a primit Premiul Franz Kafka, decernat de-a lungul timpului unor personalităţi literare precum Philip Roth, Péter Nádas sau Haruki Murakami.