Parcă înşelând programatic arta şi filosofia, proza lui George C. Dumitru mizează pe un arsenal de voci narative care trimit, neîndoielnic, la acel Haut Mal care străbate în marş triumfal ultima contemporaneitate. şi unde e, de altfel, miza prozei de calitate, dacă nu tocmai în siguranţa povestirii, în izolarea ei de lumea exterioară, în propria ei (posibilă) de(con)textualizare? Ar fi bine să ne obişnuim cu nebunia, cu delirul, cu destructurarea lumii, cu lipsa ei de speranţă, ar fi bine să ne reobişnuim cu tragicul şi să-l luăm în serios dacă vrem să supravieţuim în haosul care ne înconjoară. Iar această carte e un pas înainte către înţelegerea depresiei structurale care ne ameninţă pe toţi, fără discriminare şi fără cea mai vagă urmă de regret. Cu toţii trăim pentru un deadline căruia i-am pierdut înţelesul: iar dacă l-am regăsi, nu sunt foarte sigur că l-am recunoaşte. Tenebre e o carte apăsat apolitică în vremuri prea politice, un câştig pentru literatură şi un avertisment care conţine, bine camuflată, structura Nimicului care ne ameninţă pe toţi. O carte care, dacă nu vindecă, stabileşte un diagnostic exact pentru ceea ce subzistă dincoace de forţă şi semnificaţie.
Cristian Fulaş