Turcia de la Ataturk la Erdogan

Omul bolnav al Europei, sintagma (balkan) miere și sânge sau butoiul cu pulbere al Europei i se potrivesc astăzi, din păcate, cel mai bine Turciei. Implicarea nefastă în ceea ce a ținut de primăvara arabă, convulsiile interne în privința kurzilor, dorința oficialilor de la Ankara de a se întinde mai mult decât ar fi fost cazul în reconfigurarea zonală pe un principiu ce ține mai mult de nostalgie, denunțarea acordului cu PKK, soldat cu reluarea luptelor interminabile, criza politică internă încheiată cu două rânduri de alegeri parlamentare, intensificarea atentatelor cu bombă, decizia radicală în privința relațiilor cu Federația Rusă sfârșită cu doborârea avionului rus au transormat Turcia într-un stat care nu poate oferi garanții în privința siguranței cetățenilor. Implicarea activă în zona balcanică, lupta împotriva mișcării Hizmet, tensiunile din Justiție, scoaterea unor judecători la pensie, mutarea altora dintr-un centru într-altul, la fel ca și în cazul procurorilor sau a polițiștilor, trecerea unor trusturi media cu forța din sistemul privat în cel de stat, luptele la propriu din Parlamentul turc, dorința schimbării sistemului politic într-unul prezidențial, intenția schimbării Constituției într-una religioasă, sunt doar câțiva factori care au transformat un stat prosper, devenit model în lumea arabă, (lucru greu de anticipat având în vedere tarele istoriei) într-unul care traversează o perioadă tumultoasă.