anchetă | CITITORI DIN VIITOR

Am revăzut recent un episod din Love Death + Robots și am rămas cu sentimentele destul de amestecate. Nu aș spune că e ceva șocant în el, nu în adevăratul sens al cuvântului. Cred că ce mă șochează e confuzia care rămâne după, calitatea inexplicabilă a unui lucru de a fi înspăimântător și super poetic în același timp. Tot despre confuzie este vorba și atunci când ne gândim la felul în care inteligența artificială își face loc printre noi – de la folosirea roboților pe post de consilieri în Guvern, până la prezența pe Amazon a unor cărți scrise în întregime sau parțial de ChatGPT. Nu știm dacă roboții ne vor fura joburile sau dacă vor ajunge să iubească în locul nostru, dar ce știm e că există tool-uri care pot scrie și pot genera conținut vizual, în variațiuni posibil infinite, iar asta ne sperie. Am întrebat 8 scriitori și scriitoare despre cât de în serios iau această intruziune a AI în literatură și despre cititorii din viitor*. Mai jos, puteți citi răspunsurile lor – amuzante, triste, revelatoare.

*Cititori din viitor este campania aniversară carturesti.ro, care le este dedicată celor care fac posibilă existența noastră – scriitorilor, ilustratorilor și cititorilor. Ne-am propus să deschidem o ușă către un spațiu onest de discuție în jurul impactului pe care îl are folosirea inteligenței artificiale în literatură și artă, asupra celor care se ocupă cu asta (cum îi ajută / cum îi încurcă). Această anchetă e doar un pas mic în demersul prin care încercăm, împreună cu voi, să aflăm mai mult și să mai estompăm confuzia.
Cristina Alexandrescu (Cărturești)

Întrebări: 

1. Care e primul cuvânt care-ți vine în minte când te gândești la cum va arăta cititul mâine („mâine” ca viitor îndepărtat)?
2. Cum putem combate attention span-ul scăzut în timpul lecturii? Ce funcționează pentru tine?
3. Scriitorii își formează cititorii sau invers? 
4. Cum se va forma un cititor care are opțiunea de a citi și cărți scrise de chatboți?
5. Se descoperă viața pe Marte și construim biblioteci; ce carte must read se va regăsi în capsula kit de populare a bibliotecilor?

Lavinia Braniște

Lavinia Braniște este autoarea romanelor Mă găsești când vrei (Polirom, 2021), Sonia ridică mâna (2019) și Interior zero (2016), acesta din urmă tradus în germană, polonă și spaniolă și adaptat pentru scenă în România (Centrul Replika) și Germania (Freies Werkstatt Theater Köln). Lavinia scris texte pentru două spectacole de teatru, „Visând glasuri” (r. Nicoleta Lefter) și „Exeunt” (r. Bobi Pricop), și pentru cel mai recent film regizat de Vlad Petri, „Între revoluții”, premiat anul acesta în secțiunea Forum de la Berlinale cu premiul FIPRESCI.

Răspunsuri:

1. Îmi vine în minte chiar cuvântul „cuvinte”. Cred că vom citi la fel cum o facem și astăzi: procesând înșiruiri de litere, care vor căpăta sens în aceleași zone ale creierului în care sunt gestionate de către oamenii de azi. Poate că limba va suna altfel, poate că suportul va fi altul, dar cititul, în esență, cred că va rămâne la fel.

2. Cred că sunt un specimen ciudat (sau mai bine zis „bătrân”?), nu am această problemă, pot citi liniștită o zi întreagă, dacă-mi place cartea. În cazul meu, cititul e un obicei îndelung exersat și care se potrivește bine și cu temperamentul meu mai așezat. Nu mi-aș dori să fiu în postura cuiva care prin natura meseriei e obligat să-i facă pe alții să stea locului și să citească. Nu-mi dau seama care ar fi rețeta.

3. Funcționează în ambele sensuri, probabil, dar mai mult cred că scriitorii pe cititori – adică scriitorul formează un orizont de așteptare, după o carte sau două deja.

4. Nu cred că aceste cărți vor fi altfel decât fade multă vreme de acum încolo. Chatboții sunt buni să scrie manuale tehnice și dosare de finanțare, dar atâta vreme cât literatura va fi scrisă de mintea imperfectă a unui om, ea nu-și va pierde farmecul. 

Dar în toată discuția asta despre inteligența artificială, ce mă îngrijorează nu e viitorul literaturii, ci viitorul muncii. De ce continuăm să muncim la fel de mult și de ce nu asistăm deja la o reconfigurare a noțiunii de muncă, cu atâția roboți în jurul nostru?

5. Nu sunt sigură că va fi o lume în care să mai putem vorbi de câte un singur titlu, după atâta abundență și atâta volatilitate. Vor fi probabil milioane de titluri, selectate de algoritmi, toate la pachet, dar îmi imaginez că nu vor lipsi totuși miturile antice și cele câteva zeci sau sute de cărți în jurul cărora s-a construit istoria literaturii înainte de era consumului. 

Vlad Alui Gheorghe

Vlad Alui Gheorghe s-a născut la Piatra Neamț. A debutat în 2013 cu volumul de poezie Fratele mut. La nord apa e curată (ed. Paralela 45), iar în 2016 a lansat cel de-al doilea volum de versuri – Disco 2000 (ed. Charmides). A tradus poezie, a terminat un doctorat în litere cu o lucrare monografică dedicată lui Aurel Dumitrașcu, lucrează la un al treilea volum de poezie, și din 2017 cântă în formația de rock alternativ Adam’s Nest, lucru care îi bucură inima mai mult decât orice pe lumea asta. 

Răspunsuri:

1. Încurajator – prin natura meseriei am norocul să lucrez cu tineri de diferite vârste, și mulți dintre ei sunt preocupați de asta. E drept, ajută mult profesorii pasionați, care îi provoacă să citească recomandându-le diverși autori contemporani. Dacă în fiecare oraș sunt 5-6 profesori de acest tip, nu cred că e o cauză pierdută. 

2. Probabil că putem combate attention span-ul scăzut în general cu dezinstalarea a 2-3 aplicații din telefon pe care intri pentru 5 minute, și uiți când a trecut timpul. Eu am reușit să dezinstalez una din ele, și parcă e mai bine. Mai am 2 aplicații și 2 abonamente de streaming unde scrolez la infinit și nu găsesc ce caut, așa că tot la The Office mă opresc, care e și el, cumva, parte din problema expusă de tine. 

3. În muzică avem acel segment pe care multă lume îl detestă – muzica de pe radio, cea comercială. Acolo ajung mai tot timpul piese pe care, după ce le scot din heavy rotation, uiți că au existat. Acolo sunt niște calcule, și toate piesele sunt făcute după așteptările diverselor tipuri de ascultători. În literatură nu știu dacă avem asta, pentru că nu poate produce suficient cât să te facă să îți calci atât de mult pe orgoliu. 

4. Nu am căutat încă să văd cum scriu chatboții, dar ar fi interesant de văzut înspre unde merg. Sincer să fiu, mi-ar plăcea să văd, măcar ca experiment, cum le iese lor treaba. Totuși cheia întrebării este cuvântul „opțiune”, astfel că un cititor poate filtra foarte ușor ce vrea să citească și ce nu, cum o face și acum cu autori care sunt foarte puțin sau spre deloc boți. 

5. Nu știu dacă am înțeles bine întrebarea, dar dacă e vorba despre ce carte aș trimite eu pe Marte într-un kit de recunoaștere a noastră de către locuitorii planetei roșii, atunci aș alege strict pe criterii defensive Cât mai departe de tot ce cunosc de Cristina Alexandrescu, pentru că vreau să văd cum vor putea ei să ne cucerească, că sunt convins că vor avea gânduri din astea, când au ochii plini de lacrimi. 

Elena Boldor

Elena Boldor s-a născut pe internet, dar acum oscilează între Berlin și București. E intern în cadrul Laboratorului de Neuroștiințe Cognitive, iar principalele sale interese de cercetare se concentrează pe estetică empirică, științe cognitive și computaționale. A publicat prima carte de poezie traxx în 2021. E inspirată de cultura rave a anilor 90, cinematografie, ocultism, muzica industrial și power electronics.

Răspunsuri:

1. “A spectre is haunting Europe – the spectre of reading”. Citind întrebarea, m-am gândit instant la Marx și Fisher, deci cred că cel mai potrivit cuvânt ar fi hauntological. Sunt ferm convinsă că în viitorul apropiat o să ne imersăm din ce în ce mai mult în tehnologie și inteligență artificială, că cititul va fi angrenat în domeniul realității virtuale. Cu toate acestea, cred că actul de a citi cărți în format fizic se va întoarce în ciuda tehnologiei avansate, pentru că oamenii o să simtă nevoia asta și sentimentele ce vin odată cu ea.

2. Cred că sunt cea mai nepotrivită persoană care să răspundă la această întrebare. Mă gândesc la mine copil/adolescentă și la cât de mult citeam. Citeam în timpul orelor la școală, acasă, peste tot. Acum îmi pierd concentrarea foarte ușor și după o zi foarte plină, prefer să scrollez pe TikTok și să râd vreo 10 minute și după să-mi fie rușine că asta fac cu timpul meu liber. În același timp, stau enorm de mult pe Internet citind diverse articole, bucăți random din cine știe ce cărți ciudate de pe archive.org, zine-uri, etc. 

Sunt absolut convinsă că există informații de specialitate la cum poți combate eficient attention span-ul. Pentru mine, cel mai important lucru e să nu mă forțez. Dacă fizic/mental simt că nu pot să citesc, nu o fac. După, dacă e ceva ce trebuie să citesc, cum ar fi articole științifice, îmi iau cafeaua lângă mine obligatoriu. Ce îmi mai place să fac e să mă duc la o cafenea sau într-un loc care mă obligă să fiu mai productivă. Dacă e vorba de citit ceva ușor, pentru mine, mereu aleg ceva ce știu că e pe o temă de interes pentru mine, sau măcar I’m gaslighting myself cum că ar fi. E mult exercițiu mental în a te păstra acolo când citești ceva. De asta trebuie să fii mereu aware când îți pierzi concentrarea și să găsești strategii care funcționează pentru tine. Also, cred că ajută foarte mult în a avea carte fizic și nu pe laptop/Kindle/whatever. Long live traditional reading!

3. Cred că ambele variante sunt viabile. Ideile și atitudinile scriitorilor, respectiv cititorilor sunt modelate și influențate unul de celălalt printr-o interacțiune simbiotică reciprocă. Dincolo de cum/ce scrie un scriitor, cititorii pot fi foarte la curent cu viața unui scriitor sau cu personalitatea lui prin prisma mediului online sau a evenimentelor. În felul ăsta, a fi scriitor nu mai e mare lucru dacă stai să te gândești, e un om ca oricare altul dar care s-a întâmplat să aibă câteva cărți publicate. Oamenilor le poate plăcea de tine prin prisma cărților scrise sau doar pentru felul de a fi din online/realitate. 

Pe de altă parte, fiecare abordează o anumită stilistică sau anumite tematici. Nu generalizez, dar normal că unei persoane de vârsta a doua n-o să-i placă ceea ce scriu eu sau Steve Roggenbuck. De ex, poezia mea e foarte Gen Z, cu multe referințe actuale. Clar că oamenii de vârsta mea o să se prindă ce am vrut să transmit pentru că e un sentiment colectiv de generație. Eu tot am mai zis asta și o s-o zic, cartea cuiva trebuie să fie pentru persoana respectivă în primul rând, să nu-i pese de cine o citește sau cine ce critică aduce. E un proces foarte personal și vulnerabil. Normal că te bucuri dacă cineva rezonează cu ce ai scris. Eu mă bucur când vorbesc cu prieteni sau oameni de pe internet despre cartea mea, când îmi zic că le-a plăcut mult și se regăsesc.

4. Unul dintre cele mai evazive subiecte de interes în cercetarea „oameni versus IA” este crearea și interpretarea artei. Arta a fost considerată în mod tradițional ca fiind intrinsec umană, iar creativitatea este „foarte apreciată de societate și dificil de atribuit entităților non-umane, în special celor fără stări mentale”. Înscrisă în ipoteza că existența și valoarea artei sunt în mod fundamental legate de contactul dintre oameni, producerea de opere de artă ,,frumoase” și emoționante care să fie echivalente cu operele de artă realizate de oameni ar reprezenta un progres semnificativ în cercetarea în domeniul inteligenței artificiale (IA).

Mulți văd arta ca pe unul dintre teritoriile rămase nerevendicate, în timp ce alții nu se tem să recunoască faptul că mașinile pot crea artă. Mai mult, majoritatea consumatorilor de artă sunt familiarizați cu senzațiile de implicare empatică cu artistul, cu opera în sine, cu emoțiile personajelor portretizate sau cu un sentiment de imitație internă a actelor văzute de alții. Drept urmare, ne-am putea pune mai multe întrebări. Ar fi aceste emoțiile diferite în absența artistului în procesul creativ sau mai bine zis, în prezența unui artist superficial cum ar fi inteligența artificială? Cum diferă arta făcută de IA de cea făcută de oameni?

Fiindcă o mare parte din activitatea mea de cercetare se focusează tocmai pe inteligență artificială și artă, este destul de greu de dat un răspuns concret. Ce pot spune este că multe studii care au analizat răspunsurile emoționale la operele de artă create de oameni vs. IA (de exemplu, Chamberlain et al., 2018; Hong & Curran, 2019; Ragot, Martin, & Cojean, 2020; Mikalonyt & Kneer, 2022) au arătat că indivizii au o prejudecată înnăscută nefavorabilă față de arta AI (Chamberlain et al., 2018; Hong & Curran, 2019).

Sunt absolut convinsă că chatboții vor avansa tot mai mult și vor scrie niște chestii absolut fenomenale. În același timp, nu putem respinge ideea că există un bias negativ pentru arta făcută de IA. Desigur, sunt mulți factori care contribuie la experiența noastră estetică, dar tind să cred că primul lucru care determină dacă considerăm o carte scrisă de un chatbot artă sau nu este propriul sistem filosofic. Tocmai de asta o să recomand articolul “Can Machines Create Art?”de Mark Coeckelbergh.

5. În Eonul lui Horus (care a început în 1904), Aleister Crowley a prezis că civilizația va experimenta o schimbare a conștiinței umane care va reflecta o dinamică cheie în următoarea etapă evolutivă. Vechile sisteme religioase și spirituale nu mai sunt relevante în această nouă epocă, iar omenirea este îndemnată să adopte o nouă filosofie care pune un accent puternic pe individualism, pe alegerea personală și pe alinierea cu scopul real al fiecăruia. Crowley spunea că Eonul lui Horus deține un potențial imens pentru dezvoltarea umană, întrucât oferă oamenilor șansa de a se elibera de constrângerile istorice și de a-și atinge potențialul maxim.

Cred că acest lucru se întâmplă cu generația de acum pe măsură ce sfidează normele sociale, respinge credințele religioase tradiționale, îmbrățișează transumanismul și promovează cărțile „mistice” în era digitală. Totuși, chestia asta a pornit de mult timp, nu cu noi. 

Dacă ar fi să introduc o carte must read ar fi Thee Psychick Bible de la Genesis P-Orridge, cea care a fondat Throbbing Gristle și Psychic TV. Pe scurt, e vorba de o compilație de scrieri și lucrări artistice în care sunt abordate subiecte precum natura realității, identitatea de gen, spiritualitatea, magia (as in magick), sexualitatea, drogurile etc.

Genesis preia multe idei de la Crowley și în 1981, fondează TOPY (Thee Temple ov Psychick Youth), o colectivă artistică cu un stil de viață destul de libertin și ocult care caută să „schimbe societatea prin transformarea magică a indivizilor”. Pe vremea aceea, The Psychick Bible și TOPY au fost o influență crucială pentru tinerii de atunci, popularizând tatuajele, modificările corporale, rave-urile, ocultismul și alte chestii de genul. 

Radu Vancu

Radu Vancu (Sibiu, România, 1978) este poet, prozator, eseist și traducător român. Este conferențiar la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și redactor-șef al revistei Transilvania. Din 2019, este președintele PEN România. De asemenea, este redactor al revistei Poesis International. Coordonează secțiunea română a site-ului Poetry International. 

A publicat opt cărți de poezie, pentru care a primit mai multe premii; poezia lui a fost tradusă în aproximativ 20 de limbi străine, fie în antologii și reviste, fie în cărți individuale. A publicat și un roman, Transparența (2018), și două volume de jurnal (2017, 2021), pentru care de asemenea a primit câteva premii. A publicat și două cărți pentru copii și o culegere de texte civice. Publicațiile lui academice includ două cărți-eseu despre Mihai Eminescu și Mircea Ivănescu, precum și un volum privind relația modernității poetice cu umanul. A realizat câteva antologii de poezie română modernă și contemporană, fie singur, fie în colaborare cu Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin sau Marius Chivu.

A tradus romane și poezie, în principal din John Berryman și W.B. Yeats; este, de asemenea, traducătorul ediției Ezra Pound coordonată de H.-R. Patapievici la editura Humanitas.

Este organizator al Festivalului Internațional de Poezie din Sibiu Poets in Transylvania.

Răspunsuri:

1. Trasumanar. (Nu e cuvântul meu, e al lui Dante, dar cred că e cât se poate de precis.)

2. Întrebat cum anume procedează ca să scrie, cineva a răspuns: „Scrii scriind”. Cred că-i suficient de limpede ce a vrut să spună. Exact la fel se învață și cititul în adâncime: citești citind. Cine va citi, vreau să spun cine va citi cu adevărat, coborând cât de mult poate în adâncimea paginii, până la adâncimi care riscă să-i strivească plămânii și inima și cușca toracică, va învăța singur cum anume să facă pentru a coborî de fiecare dată cu un centimetru mai mult. (Nu pot numi citit decât acest fel de a trece printr-un text până când riscă să-ți strivească definitiv inima.)

3. Numai cititorul din specia amintită mai sus dă sens literaturii. El e adesea mai îndrăgostit de literatură decât scriitorul însuși. Și numai forța iubirii lui dă sens literaturii. Îi dă viață – și o face uneori să se întoarcă literalmente din mormânt. Precum Fanni Gyarmati, care găsește cadavrul soțului ei, marele poet maghiar Radnóti Miklós, în groapa comună în care zăcea de 18 luni, ucis de naziștii maghiari; îl exhumează și, în buzunarul hainei, găsește carnetul cu ultimele lui poezii, scrise în săptămânile dinaintea morții. Dragostea lui Fanni a întors literalmente poezia din mormânt. Radnóti e un mare poet – dar Fanni e chiar mai mult decât atât. Numai ea & cei din specia ei fac din literatură ceva mai puternic decât literatura însăși.

4. Exact la fel: căutând în literatură ceva mai adânc decât literatura însăși. Ceva care e el însuși – și ceva care e, în același timp, complet diferit de el însuși. Vreau să cred că va veni o vreme în care și chatboții vor fi transformați & reinventați de literatura pe care o scriu – exact în felul în care oamenii sunt transformați & reinventați de literatura pe care o scriu. Abia asta va da sensul definitiv al literaturii: când va trasumana nu doar oameni – ci și roboți & mecanisme.

5. Micul Prinț.

Livia Ștefan

Livia Ștefan s-a născut în 1982, în Giurgiu. A publicat volumele de poezie: re.volver (Casa de Pariuri Literare, 2012), Lolita32 (Casa de Editură Max Blecher, 2016), Thanato Hotel  (Casa de Editură Max Blecher, 2019, 2022). A realizat, împreună cu Oedip Piaf, coloana sonoră pentru Lolita32 și Thanato Hotel. În 2020, a îngrijit antologia poemelor lui Florin Iaru, Ospiciile imaginației, apărută la editura Cartier. Mai face, din când în când, fotografie și performance. Dintre performance-uri: Trash the poet (2010), O înmormântare la Rosia Montana (2012), Teoria restului (Are cineva o gumiță) (2013 și 2019), The Poet is not starving (2015), Wrise again – performance colectiv pentru jurnalismul liber – 2015, „Post-adevăr-uri” – Artists Rooms 2020 (un proiect realizat de Liliana Basarab, cu Mihaela Varzari, Alina Șerban, Robert Bălan, Dragoș Alexandrescu, Vlad Basalici, Livia Ștefan și Carmen Lopăzan). Are poeme traduse în spaniolă, germană, suedeză, turcă, engleză, poloneză, slovenă. A tradus, pentru Poesis International și Revista Tomis, poeme de Mia Axelsson, Ai Ogawa, Maya Angelou și Carolyn Forché. 

Răspunsuri:

1. Cereale – vom citi doar etichetele și ne vom holba la culori. 

2. Da, e din ce în ce mai problematic aspectul ăsta, ne învățăm cu texte scurte, foarte scurte, suntem tot timpul cu gândul la replici, comentarii și propriile noastre păreri care trebuie să se facă auzite, totul e un vacarm. Și recunosc că trebuie să stau departe de telefon ca să citesc, altfel sunt prea multe întreruperi. Nu îmi permit să îl închid când citesc sau când scriu, că l-aș închide de tot și ar fi liniște, singurul lucru care funcționează e liniștea. 

3. Ah, asta e o întrebare capcană din spectrul frământărilor oul-sau-găina și răspunsul meu este: curiozitatea. 

4. Se va forma cum se formează totul, citind din ce în ce mai mult și filtrând prin emoții umane mesajele scrise de roboți. Drept pentru care cred că emoțiile vor sărăci, pentru că chatbot nu are umor – dar deloc. În plus este mai mult decât hiperlimitat la partea corectă a lucrurilor, iar dacă răul și violența lipsește din text, atunci nu vei înțelege prea bine natura umană și nu putem să ne prefacem că suntem buni și corecți, lipsiți de vicii, de păcate, de porniri violente și chatbotul produce numai texte atrofiate din cauza asta, că scoate lucrurile astea din ecuație. Nu înțeleg de ce o face, nu înțeleg nici de ce vrem noi să lipsească, să avem o amnezie indusă la capitolul ăsta, să ne prefacem că unele lucruri nu pot fi posibile. Am început să lucrez cu chatbot pentru noua carte dar e mediocru, prea tradițional educat, nici măcar nu știu dacă voi folosi în carte textele scrise de el, pentru că l-aș face de râs. I-am expus tot planul – ce vreau să scriu, i-am dat scenografia, personajele și l-am rugat să emită texte pe care să le includ pe ici, pe colo – evident semnate AI ChatBot, dar nu sunt mulțumită de rezultat. Și nu sunt mulțumită de rezultat pentru că citesc oameni care scriu bine. Citesc și oameni care scriu prost și chatbot scrie la fel de prost ca oamenii care scriu prost, doar că fără emoții. Fără umor, fără nimic. Nu mă stimulează în absolut nici un fel. L-am întrebat dacă ne putem certa, de dragul ficțiunii și nici cu asta nu am avut succes. Dacă va fi perfecționat, atunci va fi altceva. 

5. Insula preafericiților, de August Strindberg.

Florin Lăzărescu

Florin Lăzărescu (n. 1974), prozator şi scenarist. Membru fondator și director artistic al FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere) Iași.

A publicat la Polirom patru romane: Noaptea plec, noaptea mă-ntorc (2021), Amorțire (2013), Trimisul nostru special (2005), Ce se știe despre ursul panda  (2003), și două volume de povestiri: Lampa cu căciulă (2009) şi Întâmplări și personaje (2015). Cărțile sale sunt traduse și publicate în zece limbi străine.

Scenarist pentru Lampa cu căciulă  (2006, în regia lui Radu Jude, câştigător Sundance, SUA, pentru cel mai bun scurtmetraj), O umbră de nor (2014, în regia lui Radu Jude; premieră la Cannes) şi Aferim! (2015, în regia lui Radu Jude; Ursul de Argint la Berlinale; o nominalizare la Premiile Academiei Europene de Film pentru cel mai bun scenariu, premiul Gopo pentru cel mai bun scenariu).

Răspunsuri:

1. Unul compus: super-fast-food. Nu-s deloc de acord cu ideea că azi se citește mai puțin decât în trecut, oricare ar fi acela. Astăzi se citește enorm, mai toată lumea halește cantități impresionante de text – de la banale mesaje, la postări și comentarii pe rețelele de socializare, până la cărți de o mie de pagini. Tendința de a se citi mult și prost, general vorbind, cred că se va păstra, iar ritmul va crește. 

2. Sec spus, cu răbdare. Depinde cine și cum umblă la butoanele fiecărui individ. Deprinderile de lectură se formează în timp, începând de la vârsta de doi-trei ani, când părinții îți citesc sau nu măcar o carte pe săptămână. Sau, dacă nu îți citesc, măcar să cumpere niște cărți la care să te expună, să existe în casă. Apoi de învățători și profesori, de sistemul de învățământ, de mediile în care crești, de interesul instituțional pentru a forma cititori.
N-am avut niciodată o problemă cu attention span-ul. La mine e invers, nu mă plictisesc când îmi concentrez atenția, ci dacă sar de la una la alta. Pentru mine, e nevoie să existe noimă și pasiune în orice fac. Să frunzăresc o carte, să glisez zece postări online pe minut, bref, oricare dintre lucrurile făcute în pripă n-au noimă, nu-mi oferă nicio plăcere, mi se par de-a dreptul stupide, pentru că se anulează reciproc.

3. Și, și, într-o oarecare măsură. E o discuție lungă. Dar, cel mai important, înainte de toate, cred că părinții și profesorii stau la baza „fabricii” de cititori. 

4. Întâi, mi-e greu să cred că AI-ul va putea scrie vreodată un text literar care să atingă măcar mediocritatea. Îmi trebuie o oră sau măcar zece pagini, ca să explic de ce cred asta. ☺ Apoi, dacă oricine ar putea scrie o carte la un simplu enter, prin intermediul unui chatbot, nimeni altcineva decât „autorul” nu va fi interesat să o citească. Ce-mi trebuie mie cartea ta scrisă de AI, când eu sau oricine poate face asta la fel de ușor? ☺

5. Nu cred într-o singură carte, nici măcar într-o mie de cărți must read. Oricând poți găsi o alta sau alte o mie în care să existe aceeași frumusețe, spusă diferit. Must-ul ăla mă deranjează. O lume în care toți ar trebui să citească aceleași cărți ar fi sigur una totalitară. Dacă ar fi să pornesc o altă lume pe Marte, aș construi o bibliotecă random. Cred că întâmplarea ar face oricând o selecție mai interesantă – mai în folosul unor oameni liberi, care să-și dezvolte bucuria de a descoperi pe cont propriu – decât orice persoană sau comisie de pe Pământ.

Cătălina Stanislav

Cătălina Stanislav (n. 1995) e editor la Z9 Magazine și co-organizează Festivalul Internațional de Poezie Z9. Scrie și traduce poezie și proză, a absolvit Facultatea de Litere din Sibiu și are un masterat în Studii de Gen de la Utrecht University. Nu mă întrerupe e primul ei volum de poezie.

Răspunsuri:

1. Viteză. Pentru că mă gândesc că oamenii au tot mai puțină răbdare, informația vine din toate părțile și de multe ori ne simțim copleșiți de ea și eu mă aflu tot mai des în situații în care îmi doresc short, fast reads.

2. Nu cred că am descoperit asta încă. Ce mai încerc și mi se pare că funcționează e destul de basic: opresc netul și pun telefonul departe de mine, că asta cred că e problema mea principală. Altă chestie ar fi că prefer să citesc dimineața, când mă trezesc sau noaptea târziu, când mi se pare că nu sunt atât de multe distrageri. 

3. Cumva, cred că și, și. Depinde pe ce parte te situezi. Cred că e o relație cât se poate de intimă între scriitor și cititor și că se influențează reciproc. Mai ales în era social media, cred că se formează uneori ceva destul de strâns și special între un scriitor și cititorii lui, chiar și numai din simplul fapt că ne putem urmări unii pe ceilalți online. 

4. Nu m-am gândit niciodată la asta, ca să fiu sinceră. Dacă e vorba de cărți scrise integral de chatboți, mi se pare ceva interesant de observat, mai ales că mă interesează foarte tare dimensiunea asta postumană din punct de vedere teoretic. Dacă sunt doar parțial scrise, mi se pare și mai interesant de observat cum se creează acest liant între mașinărie și om și am folosit și eu AI-ul din Notion de câteva ori, de exemplu, pentru scris creativ, ca experiment. 

5. Zadie Smith – Intimations, că e mică, scurtă, frumoasă și tristă.  

Claudiu Komartin

Claudiu Komartin (n. 7 august 1983, București) a publicat volumele de poezie: Păpușarul și alte insomnii (2003, 2007), Circul domestic (2005), Un anotimp în Berceni (2009, 2010), cobalt (2013), Dezmembrați (2015, semnat cu heteronimul Adriana Carrasco), Maeștrii unei arte muribunde. Poeme 2010-2017 (antologie, 2017, 2018), Autoportret în flama de sudură (2021), 17 poeme de dragoste și un pantoum imperfect (antologie, 2022) și Inoculare (2022). Din 2009 organizează clubul de literatură Institutul Blecher, ajuns la ediția 275. Redactor-șef, din 2010, al Casei de Editură Max Blecher și al publicației „Poesis internațional”, a realizat antologii din poezia lui Andrei Bodiu (2016), Vasile Petre Fati (2016), Constantin Abăluță (2019), George Vasilievici (2020), Adrian Diniș (2020), Mariana Marin (2021, 2023), Judith Mészáros (2022), precum și Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine. Poeți ai generației războiului (2018). A tradus, singur sau în colaborare, șase volume de poezie și alte șase de proză, iar ediții ale cărților sale au apărut în Austria, Polonia, Serbia, Bulgaria și Turcia.

Răspunsuri:

1. Exaptație.

2. Eliminarea tuturor distragerilor nu e tocmai ușoară – mai ales că în timpul lecturii ele nu vin exclusiv din exterior. Poate fi prea mult zgomot în cap, așa încât pe ecranul propriei minți să nu se mai aștearnă cu claritate „filmul” pe care îl rulăm în timp ce ochii noștri parcurg rândurile și fac necesara imersiune în viața acelei cărți. Ar trebui să lăsăm deoparte ceea ce împâclește mintea și o ține într-o stare de alertă anxioasă și să ne lăsăm în voia textului, a uimirilor & plăcerilor pe care cufundarea în el le poate aduce.

3. E greu de dat un răspuns complet la această întrebare fără să scrii un eseu cu o sumedenie de clauze și de implicații. Cred că e o mică problemă cu verbul folosit, nu cred că „a forma” e cuvântul cel mai adecvat în discuția asta; poate mai interesant e ce anume le insuflă scriitorii cititorilor, pe de o parte – și cum îi pot influența (sau chiar cum îi pot deraia) gusturile comune ale unei epoci, módele și trendurile pe scriitori, dacă (și, dacă da, până unde o pot face fără să se trădeze ireversibil) e în „fișa postului” să se adapteze mai degrabă decât să impună o viziune diferită, care să ajungă să fie cea general împărtășită. Dar sigur că asta nu le iese decât celor care domină o epocă artistică și care, în plus, devin foarte populari în timpul vieților lor. Altfel, literatura e plină de inși extraordinari ale căror cărți n-au ajuns să aibă succes decât după moartea lor (Emily Dickinson, Lampedusa, John Kennedy Toole și M. Blecher sunt doar primii care îmi vin în minte).

4. Nu pot să fac astfel de predicții – pentru unii va fi o lume foarte interesantă și plină de noutăți paradoxale, alții se vor simți sufocați și agresați de această realitate. Iar asta poate că îi va împinge, îi va obliga să-și chestioneze umanitatea și să se reîntoarcă la valori și daruri, capacități înnăscute pe care am ajuns să le cam ignorăm.

5. Despre eroi și morminte a lui Sabato.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.