img-1472-2

Bumbișori de București / Bazar de Cotroceni

foto: Anca Cocioartă

Sâmbătă, 21 mai, am luat-o la pas prin înmiresmatul Cotroceni pentru a mă bucura de Bazarul de Cotroceni. Evenimentul are loc an de an, timp de un weekend și este organizat chiar de locuitori ai cartierului. Cu ocazia Bazarului de Cotroceni, peste 130 de curți private sau afaceri locale își deschid larg sau și mai larg porțile.

De la comori vintage la vinyluri, haine prețioase, multă, multă limonadă vândută de prichindei cu iz de antreprenori, jucării care au rămas mici, cărți, ceramică, bijuterii de autor sau haine de designer și desigur, multe bunătăți ale localurilor: cafele artizanale, ciorbe de sezon, prosecco-uri efervescente, tarte și câte și mai câte. Desigur, a avut loc și târgul de legume și fructe.

Eu m-am bucurat de o cafea la Zissou, o cafenea mică și extrem de simpatică pe un colț de Cotroceni – strada Joseph Lister 1, afacere de familie, cu oameni zâmbitori, care pentru Bazar au pregătit și ginuri tonice ca zilele de mai.

Apoi am luat-o la pas de voie prin cartier, m-am sucit și învârtit pe străzi dinadins fără hartă, spre groaza prieteniei cu care eram, pentru că ne-am și plimbat la un moment dat tot pe aceleași străzi. Dar tot descopeream o altă fațadă arhitecturală de iubit, așa că toată plimbarea a fost înspre binele nostru vizual.

Am făcut un popas mai larg la Casa Mai, unde șase artiste împart o casă superbă; fiecare ocupă o cameră cu propriul atelier – Sandra (Naname Studio) și Roxana Bara (Studio Mud) experimentează, se joacă și colorează în ceramică, Andreea Tron are brandul sustenabil Atelier Tron, cu haine jucăușe din materiale naturale și vopsite cu culori naturale din plante, frunze și flori. Mai locuiesc aici două studiouri de arhitectură: Stardust și Aarchitects, primul încearcă să integreze în proiecte plante, spații și oamenii, iar cel de al doilea oferă armonie și culoare interioarelor.

Aici m-am bucurat de cele mai frumoase vaze cu bujori, jucându-mă cu porțelanuri fine și uitându-mă curioasă prin materialele vopsite ale Andreei. Și, la cafeneaua care de curând s-a deschis în curtea lor, m-am bucurat de un pahar rece de prosecco, care m-a răcorit spre a o lua la pas iar.

Pe Atelier Tron, Nanane și Studio Mud le găsiți și aici, pe paginile dedicate designerilor români pe carturești.ro/ROD.

Am mers apoi spre strada Dr. Grigore Țăranu nr. 12, unde trei doamne cochete te întâmpinau la umbra unor smochini cu bragă, covrigi împletiți, perle, pălării din paie și alte bogății parcă din alte lumi plus zâmbete care îți încălzeau sufletul.

Agale-agale am mers spre o altă casă cu curte superbă, care avea și o anexă (garaj oare?!), deasupra căreia a avut loc concertul celor de la Bad Boiler. Cum am ajuns pe finalul ultimei note, mi-am promis să îi urmăresc și să fiu prezentă la următoarea cântare, chiar dacă nu va mai fi un concert „ușor în aer”.

La JazzBook am poposit pentru a mânca o salată verde-verde, dar nu înainte de a arunca un ochi la vecinii lor, Kicen, unde aveau un stand cu ceramică lângă, de la care nu am plecat cu mâna goală, ci cu o altă mini vază pentru mini flori.

Prânzul din Cotroceni a fost ca un city-break, nu m-am simțit în București, mi-am bucurat toate simțurile și m-am bucurat de oameni, curțile lor, zâmbete și discuții. Și am prins cu privirea atâtea și atâtea alte locuri și lucruri, dar le țin pentru mine, ha!

Și, să nu uit, prada zilei a fost un unicorn roz cumpărat de la standul unor puști simpatici, trei la număr, de 5 și 7 ani, cu care am exersat – eu încă copilăria, ei – antreprenoriatul.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.